Baschet. BCM Baia Mare a reziliat două contracte cu jucători de lot

Scris de Lia Bradeanu, 01 decembrie 2016 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

baschet5BCM Baia Mare se desparte de Steve Rosemond şi Andrei Dohi. În ambele cazuri rezilierea contractelor s-a făcut pe cale amiabilă, de comun acord între cele două părţi, respectiv jucători şi club.

Înaintea ultimei partide din turul Ligii Naţionale de Baschet, BCM Baia Mare se desparte de doi jucători din lot. Este vorba de Steve Rosemond şi Andrei Dohi.

Se pare că Steve nu s-a adaptat şi pe baza unei înţelegeri amiabile jucătorul a  reziliat contractul. În cazul lui Andrei Dohi motivul principal a fost starea sa de sănătate. Andrei a renunţat la carieră sportivă.

Conducerea BCM Baia Mare a mulţumit celor doi pentru prestaţia şi aportul adus echipei. În momentul de faţă BCM Baia Mare rămâne cu un efectiv de 13 sportivi. Având în vedere situaţia financiară nu este posibil un eventual transfer, aşa că şansele pentru a completa echipa se îndreaptă spre pepiniera proprie. Dan Stoica şi Vasile Dunca sunt doi dintre jucătorii tineri care s-ar putea să intre în lotul echipei de baschet a băimărenilor.