Suntem alături de toate femeile! Fii speranţa!

Scris de Vasile Gherman, 11 octombrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

În aceste zile, Organizaţia Femeilor Liberale Maramureş a derulat o amplă campanie de informare şi conştientizare a importanţei prevenţiei cancerului la sân în mai multe localităţi din judeţul Maramureş.

Luna octombrie este luna în care atenţia modială se îndreaptă cu precădere asupra informării necesare prevenirii acestei afecţiuni. Statisticile arată impactul major negativ al acestei boli  prin faptul că este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la femei şi prin rata mare de incidenţă în rândul acestora, 1 din 8 femei pot dezvolta cancer de-a lungul vieţii. Îngrijorător este şi faptul că 80% dintre cazuri sunt depistate în fază avansată a boli şi doar 20% în fază incipientă în România, de aceea, informarea corectă despre posibilităţile de prevenire a instalării acestei boli este vitală.

Preşedintele OFL Maramureş, dr. ing. Valeria Brezoczki ne-a declarant: ”În aceste an, am dorit ca informaţiile privind prevenţia să ajungă la cât mai multe femei din Maramureş şi în cât mai multe zone (urban şi rural), de aceea Organizaţia Femeilor Liberale Maramureş alături de organizaţiile locale au derulat acest program în Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, Baia Sprie, Târgu Lăpuş, Cicârlău, Seini, Răzoare, Rona de Jos, Botiza. Participanţii au primit informaţii de specialitate din partea cadrelor medicale prezente la evenimente şi au fost îndrumate să pună în practică o serie de recomandări de prevenţie, de la autopalparea corectă a sânilor o dată pe săptămână şi un regim de viaţă sănătos, până la realizarea ecografiilor mamare sau a mamografiilor, recomandate în funcţie de vârstă. În sprijinul acestor programe locale este important să se implementeze extinderea programelor naţionale de prevenţie a cancerului la sân, prin care să se ofere posibilitatea de a realiza un screening ecografic sau mamografic în regim gratuit pentru femei. Vom continua campania şi în anii următori, cu speranţa că putem participa activ în prevenţia cancerului de sân. Susţinem prevenţia!”.
V. Gherman

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.