Purtarea măştii în funcţie de incidenţă

Scris de Vasile Gherman, 08 octombrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Executivul demis a anunţat locurile şi situaţiile în care este obligatorie masca de protecţie. Ea se poartă obligatoriu la nivelul localităţilor în care incidenţa este mai mică sau egală cu 6/1000 locuitori, în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţii comerciale, în spaţii publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţiile comerciale, staţii pentru transportul în comun, precum şi în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă.

La nivelul localităţilor în care incidenţa este mai mare de 6/1000 locuitori în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţii comerciale, în toate spaţiile publice deschise cu excepţia persoanelor care desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepţii se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, prin hotărâri ale comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Autorităţile de la Bucureşti au anunţat că nu este obligatorie purtarea măştii de protecţie dacă persoana este singură pe stradă.

De asemenea, indiferent de incidenţă masca de protecţie nu se poartă de către persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare aflate la locurile de muncă situate în spaţii închise, cu condiţia prezenţei unui număr de maximum 10 persoane şi asigurarea unei distanţe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepţia nu se aplică în cazul spaţiilor închise comune, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, persoanele care sunt singure în birou, prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane.

În plus, în funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot fi aplicate şi excepţii pentru persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, respectiv desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.).

V. Gherman