Platforma tehnologică rezolvă gunoaiele

Scris de Vasile Gherman, 02 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Mulţi se întreabă ce se va întâmpla cu gunoiul din judeţ. Telenovela mizeriilor pare să aibă episoade multe şi interesante. Finalul este aşteptat de sutele de mii de maramureşeni, însă va veni numai după ce va fi realizată o platformă tehnologică de procesat deşeurile.

Prin intermediul acesteia, o mare parte din deşeurile biodegradabile va fi compostată, după care acestea vor deveni inerte, nepericuloase pentru mediu. O altă parte va fi reciclată, iar alta dusă la ardere, la fabricile de ciment. Restul de deşeuri, aproximativ 10%, va fi transportat la gropile de gunoi din alte zone ale ţării,

„Ceea ce vrem noi să realizăm este o platformă betonată sau de asfalt pe care vom avea un flux foarte bine definit pentru deşeurile municipale, unde va fi tocător, staţie de sortare, ciur rotativ şi aşa mai departe, care vor duce la selectarea fracţiei biodegradabile de fracţia uscată. Fracţia biodegradabilă, care este de 50%, va fi depozitată, pentru compostare, în nişte celule din beton, care vor fi dotate special pentru transformarea acesteia în compost, în două, trei săptămâni, după care 50% din acest deşeu devine inert, adică nu mai afectează mediul, nimic. Acel deşeu, fie se duce spre diverse locaţii, unde este nevoie de umpluturi, de diverse chestiuni, de îndreptat un teren, de exemplu, sau alte operaţiuni în construcţii, fie este depozitat pe un teren viran. 10-15% va fi reciclat, dar aici va trebui lucrat mai mult, pentru că va conta foarte mult cum obişnuim populaţia să recicleze. Şi o parte de încă 10% va trebui depozitată în altă parte, fie că este în Oradea, Mureş sau Odorheiu Secuiesc, practic impactul financiar pentru 10% din total deşeuri nu este foarte mare. Nu vom face o platformă pe care să depozităm efectiv gunoi, adică nu vom face un munte de deşeu aşa cum vedem la ieşirea din oraş, spre Satu Nou de Jos”, a precizat Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

V. Gherman