Persoanele cu pensii de până la 900 lei vor beneficia de medicamente compensate 90%

Scris de Mioara Maxim, 01 iulie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor în proporţie de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptată vineri de Guvern.
Până în prezent, beneficiau de compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei, notează Mediafax.

”De asemenea, a fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declaraţia pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezulta cuantumul pensiei, precum şi o declaraţie pe propria răspunedere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri”, transmite Guvernul într-un comunicat de presă.

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporţie de 50%, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate şi, respectiv de 40%, din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii.
În prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, începând cu data de 1 iulie 2017, numărul de beneficiari va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane.