Elevi băimăreni la concursul interjudeţean de prevenire „Şcoala fără violenţă” de la Oradea

Scris de Lia Bradeanu, 22 mai 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Poliţiştii de prevenire împreună cu elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare au participat sâmbătă, 2 mai, la prima ediţie a concursului interjudeţean de prevenire „Şcoala fără violenţă”, organizat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.
Concursul a fost destinat elevilor de liceu iar la competiţie au participat nouă instituţii de învăţământ din judeţele Bihor, Satu Mare, Alba, Mureş, Cluj şi Maramureş. Reprezentanţii maramureşeni au fost elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare: Dragoş Gabriela, Ghirasin Liana, Tarba Ştefania, Muntean Rareş şi Salăgean Tudor, coordonaţi de doamna profesoară Inceu Sanda Maria şi sprijiniţi de doamna comisar de poliţie Grozavu Cecilia.

Cu emoţiile inerente primei participări la un astfel de concurs, la care s-au adăugat altele provocate de faptul că în urma extragerii privind ordinea în concurs băimărenii au deschis competiţia, elevii noştri au dat dovadă de originalitate şi expresivitate la primele două probe din concurs, respectiv prezentarea unei scenete pe tema prevenirii violenţei şi o dezbatere cu argumente pro şi contra răspunderii penale începând cu vârsta de 14 ani.
Totodată, elevii şi-au testat cunoştinţele juridice în cadrul probei teoretice ce a constat într-un test grilă cu 11 întrebări, formulate pe baza ghidului practic de prevenire a criminalităţii şi victimizării minorilor „Un antidot al violenţei”, realizat de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, I.P.J. Bihor.
Juriul a avut o sarcină grea, competiţia fiind una deosebit de strânsă. Elevii maramureşeni, clasaţi pe locul IV, s-au întors acasă cu premii oferite de organizatori şi cu amintirile unei experienţe memorabile.