Acte necesare pentru ajutor de încălzire

Scris de Vasile Gherman, 23 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Băimărenii cu posibilităţi reduse pot beneficia de ajutorul de încălzire. Este vorba de cetăţenii cu venituri care nu depăşesc plafonul maxim de 1.386 de lei /persoană în cazul familiilor, dar şi cei cu 2.053 de lei în cazul persoanelor singure. Cererile se pot depune până la data de 20 noiembrie.

Băimărenii pot depune cereri pentru ajutoare de încălzire la următoarele centre:

  1. Direcţia de Asistenţă Socială Baia Mare – str. Dacia nr.1

2.Centrul Social „ DE TRANZIT” – str. Cuza Vodă nr.8 C

3.Centrul Social pentru persoane cu dizabilităţi „PHOENIX ” – str. Grănicerilor nr. 118

4.Centrul de Reabilitare Socială pentru Copiii Aflaţi în Situaţii de Risc – str. Arieşului nr. 10 A

5.Centrul Comunitar „Romanii ” – strada Electrolizei nr. 1A

  1. Centrul Social „TRANZIT” – Bd. Republicii, nr. 70 A

7.Centru de zi pentru vârstnici CASPEV – str. Săsarului nr. 3

Cererile vor fi preluate zilnic, de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00, începând cu data de 11 octombrie. Ajutorul va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2021- 31 martie 2022 persoanelor care depun solicitări în acest sens până cel târziu la data de 20 noiembrie.

Documentele necesare:

  • cerere şi declaraţie pe propria răspundere (formular tip)
  • factura de gaz/curent + buletin titular contract gaz/curent
  • cărţile de identitate pentru toţi membrii familiei şi certificatele de naştere pentru copii (xerox)
  • venitul net din luna precedentă depunerii cererii: adeverinţe salariu net, cupoane pensie, şomaj, indemnizaţii, pensia alimentară
  • acordul proprietarului (împuternicire scrisă) în cazul: contractului de închiriere, comodat, concesiune
  • talonul maşinii/certificat de înmatriculare (copie xerox)
  • pentru venituri ocazionale – declaraţie pe propria răspundere.

Pentru elevi, studenţi, nepoţi din alte localităţi/adrese: dovezi privind componenţa familiei (livret de familie/acte de identitate) şi a veniturilor, pentru a se stabili venitul corespunzător elevului/nepotului

  • Adresa de domiciliu – adresa înscrisă în actele de identitate/ carte imobil pentru toţi membrii familiei.
  • V. Gherman