Creşele din Baia Mare rămân deschise pe perioada de vară

Scris de Lia Bradeanu, 12 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pentru a veni în sprijinul părinţilor, creşele din municipiul Baia Mare vor fi deschise pe perioada vacanţei de vară. Copiii vor fi găzduiţi în intervalul orar 6.30-18.00 astfel încât părinţii să nu fie nevoiţi să apeleze la bone sau la bunici pentru a-şi şti bine îngrijiţi copiii.

 

Deşi unităţile şcolare intră în vacanţă la finele acestei săptămâni, conducerea Serviciului Public de Asistenţă Socială Baia Mare dă asigurări că la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ creşele vor rămâne deschise. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul părinţilor care nu au cum să se descurce cât sunt la serviciu.

Recent deschisă, Creşa Curcubeu va rămâne deschisă pe toată perioada de vară. Celelalte vor fi închise prin rotaţie în lunile iunie – august astfel încât toate să fie deratizate, iar din luna septembrie, odată cu începerea noului an şcolar, totul să fie în regulă.

Din experienţa anilor trecuţi, conducerea SPAS Baia Mare se aşteaptă ca numărul copiilor să scadă la 50% comparat cu lunile de peste anul şcolar. (foto arhivă)