Ajutoare pentru maramureşenii nevoiaşi

Scris de Vasile Gherman, 23 august 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Loic Thetio, preşedintele asociaţiei franceze „Association Solidarite PloemeuRoumaniE” a revenit în Maramureş. Francezul, mai român ca mulţi dintre noi, a adus ajutoare pentru Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie, dar şi pentru nevoiaşi din Şişeşti, Copalnic Mănăştur şi Groşii Ţibleşului.

Ca de fiecare dată, prietenul maramureşenilor aduce lucruri utile cum ar fi: cărucioare cu rotile, scaune speciale pentru duş, cadre, cârje. materiale medicale, cabinet dentar şi multe altele. De 30 de ani, Loic Thetio are activitate caritabilă în Maramureş, venind până acum de 71 de ori. Meritul său, a fost răsplătit cu mulţumiri şi vorbe bune. La Baia Sprie, şi nu numai, s-a dezvoltat o prietenie durabilă, sinceră şi rodnică, care în timp s-a consolidat. Loic Thetio a venit de multe ori la Baia Sprie. Nici o dată însă cu mâna goală. Vizita de acuma este la fel de prietenoasă şi benefice la fel ca altă data.

„Am ajutat comunităţi, de la Baia Sprie la Groşii Ţibleşului, din Copalnic Mănăştur la Şişeşti, plus Săpânţa, Fărcaşa, Dragomireşti, Câmpulung la Tisa, etc. Au trecut ani şi am adus donaţii pentru şcoli, medicină, protecţie socială. În fiecare an am cunoscut oameni noi interesanţi, am ajuns în 35 de localităţi, s-au adunat mii şi mii de kilometri, am putut înconjura Terra de mai multe ori, venind încoace”, spune bretanul.

Cel mai mândru este de donaţia făcută pentru redeschiderea spitalului din Baia Sprie, a policlinicii, ce acum e total dotată de el, pentru 13 servicii de specialitate, medicină generală şi serviciul de urgenţă.

V. Rohianu