Premierul Tudose consideră că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie

Scris de Mioara Maxim, 28 iulie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Premierul Mihai Tudose a declarat vineri, într-un interviu acordat RRA, că i-a solicitat ministrului Sănătăţii Florian Bodog ”să folosească bisturiul” în problema legată de vaccinare, afirmând că până acum au fost aşteptate ”măsuri făcute la solicitări blânde”.

 

”Am aşteptat o lună de zile măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul. A început, am văzut, doar că vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcţionează, mergem pe lanţ în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva”, a declarat premierul Mihai Tudose, citat de Mediafax.

„După ce au ajuns în toată ţara (n.r vaccinurile), atunci când au ajuns, nu toată lumea din sistemul de sănătate publică s-a preocupat suficient de bine să fie şi copiii vaccinaţi şi în ultimă speţă, au fost acei părinţi iresponsabili – şi îmi asum cuvântul – care, invocând diverse pretexte sau diverse convingeri, au considerat copiii lor nu trebuie vaccinaţi”, a mai spur premierul.

Întrebat când va fi gata legea vaccinării, Tudose a dat asigurări că aceasta reprezintă o prioritate pentru guvern.

”Este o prioritate a întregului guvern. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, dar să fie bine”, a mai spus Tudose.

Premierul a mai afirmat că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie prin lege, pentru că părinţii care refuză vaccinarea nu pun în pericol doar viaţa copilului lor, ci a unei întregi comunităţi, deoarece unele boli sunt transmisibile.

”Sunt şi vaccinuri care se adresează unor boli care sunt transmisibile. Deci, acel părinte nu-şi pune în pericol doar copilul lui, ci întreaga comunitate. Pe tot ceea ce înseamnă civilizaţie europeană nord-atlantică sau centru, trebuie să fie peste 95% din copii vaccinaţi. Iertaţi-mă, când noi stăm în jur de 50%, suntem departe de lumea civilizată”, a mai precizat Tudose.

‘Aceasta este situaţia tragică de astăzi. Nu păcălim pe nimeni’, a spus Tudose.

Legea vaccinării s-a aflat pe ordinea de zi de joi a şedinţei de guvern, în primă lectură.

 

Premierul Mihai Tudose, despre vaccinare: Echipa de la Cantacuzino, autoarea sau coautoarea

 

”Înţeleg că echipa de acum este cumva autoarea a situaţiei în care ne aflăm. Sau o coautoare. Eu mă aşteptam ca din prima zi să vină, să mă trezesc cu ei la guvern, spunând că nu au găsit înţelegere până acum şi uite ceea ce doresc ei să facă şi uite ce au nevoie. Nu i-am găsit, ba dimpotrivă”, a declarat premierul Mihai Tudose la Radio România Actualităţi.

Tudose a afirmat că suma de bani la care s-ar ridica investiţia pentru un nou astfel de institut ar fi de 50 de milioane de euro, bani care nu ar pune în dificultate bugetul. Premierul a subliniat însă că această situaţie nu se poate rezolva ”peste noapte”, fiind necesară parcurgerea unor etape.

”Eu am înţeles că costurile sunt în jur de 50 de milioane de euro, ceea ce la nivel de ţară nu este o sumă care să creeze probleme. Problema este că nu putem să cumpărăm peste noapte, cu banii aceştia,. Dacă ar fi un magazin de unde să cumpărăm mâine un institut, o fabrică de vaccinuri, am face-o. Trebuie să parcurgem nişte etape”, a mai spus Tudose.