Parcul auto al serviciilor de ambulanţă va fi înnoit

Scris de Lia Bradeanu, 31 ianuarie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Autospeciale noi

Autospeciale noi

Atât ambulanţele serviciilor de ambulanţă, cât şi ale SMURD vor fi reînnoite. Asigurările vin din partea dr. Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Una din problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate sunt şi vechimea ambulanţelor. Dr. Raed Arafat, secretar în cadrul Ministerului Sănătăţii, speră că bugetul pe acest an alocat sănătăţii, pe segmentul urgenţă, să fie cel puţin la fel că şi anul trecut.

Veşti bune şi pentru inspectoratele pentru situaţii de urgenţă. Asta pentru că investiţiile se vor face pe fonduri de urgenţă. Însă sunt şanse ca şi serviciile de ambulanţă să primească autospeciale noi.

Ambulanţele vor fi înlocuite treptat. Mare parte dintre acestea sunt din 2007 – 2008. La ora actuală există informaţii clare despre parcul auto al serviciilor de ambulanţă  la nivel naţional. Dr. Raed Arafat susţine că în acest an se va reuşi înnoirea ambulanţelor însă acest lucru va fi făcut etapizat astfel încât fiecare judeţ să aibă la dispoziţie autospeciale noi pentru a interveni cu promptitudine atunci când este nevoie de salvarea vieţilor omeneşti.