Investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare

Scris de Vasile Gherman, 22 noiembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Spitalul Judeţean Baia Mare s-a vorbit despre investiţiile făcute şi cele prioritare.

Au fost prezenţi: Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Sorina Pintea, managerul unităţii medicală, Vasile Pop directorul medical şi reprezentanţi din presa locală.

Gabriel Zetea a spus: „Doamna Sorina Pintea a fost cel mai bun ministru al Sănătăţii din Maramureş de după Revoluţie. Ministerul a pierdut un ministru bun, dar spitalul nostru a câştigat cel mai bun manager. Dacă iniţial, finanţarea către Spitalul Judeţean a început cu 2-3 milioane lei, aceasta a crescut progresiv, ajungând la 7,5 milioane lei, din resursele proprii ale Consiliului Judeţean. Sorina Pintea are o experienţă enormă în atragerea investiţiilor către spital. Eu o felicit pe doamna Pintea pentru faptul că în perioada în care a fost ministru nu am văzut scandaluri în sănătate. A ştiut de fiecare dată să răspundă, să arate empatie faţă de problemele pacienţilor. Sper ca această empatie să o transmită şi angajaţilor Spitalului Judeţean”.

Sorina Pintea, managerul unităţii spitaliceşti: „De un an şi nouă luni de mandat al meu, sănătatea nu a avut culoare politică. Relaţia cu pacienţii este cel mai important lucru care a rămas după acest mandat al meu. Să fii un bun ministru al Sănătăţii este să iubeşti oamenii, să-ţi pese de oameni”.

„Ca proiecte de viitor, avem în vedere un studiu de cercetare pe care directorul de îngrijiri, Mirela Şandor, l-a propus pentru implementare, un proiect foarte important. Pe de altă parte, Spitalul Judeţean Baia Mare a angajat medici tineri care implementează proceduri noi, în compartimentul de Chirurgie cardiacă. Unele proiecte le-am demarat încă din anii precedenţi, cum ar fi investiţia în aparatură medicală. Anul acesta, vom dota compartimentul de chirurgie cardiacă. Am început cu secţia Cardiologie – Coronarieni. Investiţia se va finaliza anul viitor. Apoi vorbim despre modernizarea Laboratorului de Radioterapie, unul dintre cele mai moderne laboratoare din Nordul României, de asemenea investiţii în secţia Oncologie. Vom efectua investiţii şi în infrastructură. Este vorba despre reparaţiile capitale la blocul alimentar (valoare, 2.742 mii lei), investiţia în holul central al spitalului, aceasta fiind în curs de derulare (1.500 mii lei), care se va finaliza la sfârşitul anului; achiziţii în altă aparatură precum un mamograf performant (640 mii lei), Eco Dopler, un nou CT, angiograf nou. Întrucât s-a pus prea puţin accent pe zona de Anatomie Patologică, vom moderniza zona, pentru a oferi respect pentru cei care «au plecat»- a completat Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Managerul Sorina Pintea a completat faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, în jumătate de an, vor fi disponibile 15 paturi de paleaţie. Asta, întrucât s-au redus sau au dispărut asemenea paturi din unele spitale din judeţ. Au mai rămas câteva la Spitalul din Cavnic şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, total insuficiente. Pe lângă aceste paturi de paleaţie se au în vedere şi paturi pentru recuperare, existând deja 35, în cadrul Policlinicii nr. 2.

V. Gherman