Intervenţie chirurgicală, în premieră în Baia Mare

Scris de Lia Bradeanu, 14 martie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

Spitalul Judetean Baia Mare

Premieră naţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Un pacient de 76 de ani a fost supus la o intervenţie chirurgicală, medicii montându-i un device pe arteră inimii.

Pacientul a ajuns la Spitalul Judeţean cu inima slăbită. Medicii l-au supus la o intervenţie chirurgicală fiindu-i montat în premieră naţională un device pe arteră inimii. Intervenţia a fost efectuată de o echipă de medici băimăreni alături de un profesor doctor din Grecia.

Operaţia a decurs bine. Valoarea stendului se ridică la 10.000 de euro şi se montează pe o arteră slăbită. Medicul din Grecia susţine că a colaborat foarte bine cu echipa de medici din Baia Mare această fiind alcătuită din dr. Alin Hânsa, medic primar coordonator al Secţiei de Chirurgie vasculară, dr. Ciprian Pop, medic intervenţionist Dan Filip şi Adriana Stoicovici, anestezist.
„În primul rând doresc să le mulţumesc tuturor pentru invitaţia de a fi iar aici în România şi pentru prima dată în Baia Mare. Este fantastic şi sunt fericit că am realizat un implant de stern care este total diferit faţă de ce s-a făcut până în prezent. Am reuşit să lucrăm bine şi acest stern este răspândit în întreagă lume de trei ani. Iată că am reuşit aici, în acest spital din baia Mare să facem acest lucru cu o echipa foarte bună de specialişti. Sunt mândru că am făcut în premieră această intervenţie aici. Am rezolvat problema cardiacă a pacientului şi cred că am făcut tot ce se putea pentru el. A fost o intervenţie dificilă, dar acest stern a rezolvat problema. Am lucrat din greu dar cu rezultate foarte bune”, a spus medicul grec.

Pacientul supus endoprotezării riscă să sufere un anevrism de aortă. Aparţinătorii susţin că au optat să rămână în Baia Mare, deşi astfel de proceduri se efectuează doar în marile centre universitare, pentru că au avut încredere în medici.

Inima pacientului este slăbită având diverse afecţiuni cardiace. Acum, medicii îi dau mult mai multe şanse pentru o viaţă normală susţinând că au câştigat o lupta împotriva anevrismului aortic.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.