Fără medici de familie, în trei localităţi din Maramureş

Scris de Lia Bradeanu, 17 august 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş trage un semnal de alarmă. Sunt localităţi unde nu este niciun medic de familie, iar în unele zone medicii sunt pe punctul de a se pensiona nefiind asigurată continuarea activităţii lor.
În permanentă la nivelul judeţului Maramureş mare parte a localităţilor au avut asigurat medic de familie. De această dată, conducerea Casei de Asigurări de sănătate Maramureş trage un semnal de alarmă. Sunt trei localităţi unde localnicii nu au niciun medic de familie.

„Pentru prima dată se întâmplă ca în Oarţa, Gârdani şi Băseşti să nu avem medici de familie. Nu sunt localităţi cu o populaţie numeroasă, astfel încât localnicii au fost înscrişi la medicii din zonele limitrofe. Este un semnal de alarmă pentru noi…. perturbări în teritoriu”, a declarat Carmen Prodan – directorul CAS Maramureş.

O problemă era însă acoperirea serviciilor medicale pe unele specialităţi la Spitalele din Borşa şi Sighet. Se pare că acest aspect a fost rezolvat, în zonă fiind atraşi medici tineri care îşi doresc să profeseze şi mai ales să îşi aducă aportul la actul medical în zonele amintite. 

Conducerea CAS Maramureş speră că lipsa medicilor de familie să nu se acutizeze. Aceştia susţin că urgenţele care apar în zonele descoperite pot să fie rezolvate în centrele de permanenţă care sunt deschise 24 din 24 în apropiere de localităţile în care nu există în momentul de faţă medic de familie.