Zilele Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare
Au loc sesiuni de comunicari stiintifice, cu prezentare de referate tematice
Saptamana aceasta marcheaza debutul unor manifestari de natura culturala si religioasa in cele doua scoli teologice din Maramures. Este vorba despre Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfantul Iosif Marturisitorul din Maramures” si Catedra de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii de Nord – Facultatea de Litere.
Astfel, in perioada 24-30 ianuarie, la Seminarul Teologic se deruleaza mai multe sesiuni de comunicari stiintifice din diferite domenii, incepand de la domeniul teologic, continuand cu asistenta sociala, cu cel al filosofiei sau al istoriei. Cu aceasta ocazie, au prezentat referate tematice elevii seminaristi, precum si studentii de la Catedra de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii de Nord – Facultatea de Litere. In aceste referate a fost surprinsa activitatea de asistenta sociala, teologica si culturala a Sfintilor Trei Ierarhi. S-a accentuat ideea ca viata, activitatea si opera acestor patron spirituali ai scolilor teologice isi pun amprenta asupra vietii tinerilor teologi din toate timpurile si spatiile.
La manifestarile care marcheaza Zilele Seminarului Teologic din Baia Mare si-au adus aportul pr. prof. lect. univ. dr. Nechita Marius, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Baia Mare, pr. prof. Florin Hoban, inspector scolar de specialitate – Religie Ortodoxa, pr. prof. drd. Claudiu Pop, prof. dr. Maria Pasca, prof. Rozalia Faur, prof. Mirela Robas, prof. drd. Iulia Tamas, prof. Daniel Farcas, de la Seminarul din Baia Mare. „Manifestarile cultural-religioase vor culmina spiritual cu Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur la Catedrala Episcopala „Sfanta Treime” din Baia Mare, liturghie savarsita de Inalt Prea Sfintia Sa Justinian Chira, arhiepiscop al Episcopie Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, Prea Sfintia Sa Justin Sigheteanul, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi de la seminar si de la Catedra de Teologie Ortodoxa”, a spus directorul Nechita Marius.
Sfintii Trei Ierarhi, patronii spirituali ai scolilor teologice
Ziua de 30 ianuarie marcheaza in fiecare an Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi, Grigorie Teologul, Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, numiti, pe buna dreptate, patronii spirituali ai scolilor teologice din intreaga lume crestina. Sfintii Trei Ierarhi au invatat la cele mai vestite scoli ale timpului< Alexandria, Antiohia si Constantinopol, insusindu-si pe langa intelepciunea filosofiei pagane si o bogata cultura teologica. Seriozitatea, inteligenta si profunzimea gandirii le-au dobandit urmand doua cai< biserica si scoala. Cei trei au scris numeroase tratate de teologie, invataturile lor fiind de o deosebita actualitate si in zilele noastre. Prin scrierile lor, Sfintii Trei Ierarhi au pus bazele invataturii de credinta ortodoxa si au deslusit cu multa pricepere dogmele Bisericii crestine.
Veacul al IV-lea crestin, in care au trait acesti sfinti, prin frumusetea si valoarea operelor teologice ce le-au plamadit, poarta numele de veacul de aur al Bisericii, iar aceasta denumire se datoreaza in primul rand celor trei mari sfinti praznuiti. Dar Sfintii Ierarhi nu s-au preocupat doar de problemele dogmatice ale crestinismului, ci si de cele liturgice si spirituale, lasand in urma lor slujbe ale liturghiei folosite si astazi. Sfantul Ioan Gura de Aur a ramas in constiinta posteritatii ca cel mai mare predicator al tuturor timpurilor, Sfantul Grigorie ca cel mai mare cuvantator despre taina Sfintei Treimi, iar Sfantul Vasile cel Mare, pe langa scrierile de teologie, a intreprins si o bogata activitate sociala de ocrotire a celor nevoiasi in asezamintele care poarta numele de vasiliade.
S-au remarcat ca pastori si misionari
Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Grigorie Teologul, Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, sfintii praznuiti au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume. Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur sunt reprezentantii straluciti ai unei perioade bogate atat in dispute, cat si in elaborari teologice de mare valoare din epoca patristica. Biserica i-a numit „stalpi ai Ortodoxiei” si „mari dascali” ai crestinatatii, si pe buna dreptate< ei s-au remarcat atat ca pastori si misionari, cat si ca moralisti si dogmatisti.
„Rugam pe Bunul si Milostivul Dumnezeu sa daruiasca tuturor ostenitorilor celor doua scoli teologice maramuresene multa sanatate si putere de munca in activitatea lor de instruire a tinerilor teologi”, marturiseste directorul Nechita.