Slujbă arhierească la cumpăna dintre ani

Scris de Vasile Gherman, 31 decembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Azi, cu începere de la ora 23.30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului va săvârşi Slujba trecerii dintre ani la Catedrala „Sf. Treime” din Baia Mare.

Rânduiala stabilită de Sfântul Sinod încă din anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, făcut Om, a primit numele de Iisus. De asemenea, la sfârşitul condacelor şi icoaselor s-au aşezat patru rugăciuni: rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitorul (a Acatistului); o rugăciune de mulţumire; două rugăciuni de intrare în noul an: una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă, tradusă recent în limba română.

Miercuri, 01 ianuarie 2020, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului liturghiseşte şi predică la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.

Azi, cu începere de la ora 23.30, la cumpăna dintre an, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va oficia Slujba trecerii dintre ani la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei.

Miercuri, 01 ianuarie 2020, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul liturghiseşte şi predică la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei.

V. Gherman