Parintele Trifu – un secol de viata dedicat credintei

Scris de ioan chertitie, 26 martie 2012 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dupa ce inveti, prin exercitii indelungate, sa-ti inchizi ochiul rece de gheata al mintii si sa-ti deschizi privirea calda a inimii, atunci floarea firava a credintei incepe sa inmugureasca in sufletul tau. Dupa ce o uzi cu lacrimile sfinte ale caintei, ea se dezvolta, prinde radacini si rezista tuturor intemperiilor din viata ta. Apoi intelegi ca viata se zideste pe caracter, iar caracterul se zideste pe decizii. Deciziile pe care le iei fac vietii tale ceea ce face dalta sculptorului unui bloc de marmura. Iti modelezi viata prin gandurile, atitudinile si actiunile tale si devii tot mai mult sau mai putin din ceea ce vrei sa pari. In final, dupa mult zbucium sufletesc, intelegi ca totul este subordonat vointei lui Dumnezeu si niciun lucru nu se intampla fara ca El sa  nu-l fi prevazut. Este momentul in care incepi sa pricepi cum functioneaza Imparatia lui Dumnezeu si, in fiecare dimineata, gandul isi ia zborul catre El, ca un porumbel mesager, cu numele tau scris sub aripa sa. Aceasta atitudine fata de viata este supusa la proba, de aceea, dragi cititori, o sa va relatez o intamplare petrecuta acum cateva zile, intamplare care  mi-a demonstrat inca o data, daca mai era cazul, ca zicala “Omul planuieste, dar Dumnezeu hotaraste!” este mai actuala ca oricand.

In timp ce ma aflam in masina, imi rasare in minte, asa, dintr-o data, chipul unuia dintre oamenii dragi sufletului meu, cel al domnului Cornel Cusner, administratorul firmei Rustic, care se ocupa, printre altele, cu restaurari de biserici. Fara sa stau pe ganduri, fara sa-i dau niciun telefon, am pornit in tromba spre sediul societatii, convins fiind ca este acolo. Si, ca sa nu mai lungesc povestea, domnul Cusner era intr-adevar acolo, dar nici intr-un caz n-avea nevoie de prezenta unui ziarist care sa-i ia un interviu   intr-un moment delicat in viata unei firme.

Si, cu toate acestea, domnul Cornel a avut amabilitatea sa ma primeasca in birou si prima fraza pe care a rostit-o m-a infiorat< ”Simt ca am nevoie mai mult ca oricand de ajutorul lui Dumnezeu!”.

Multumiri celor doi preoti

Aducandu-ma pe acest taram al credintei, mi-a fost mult mai lesne sa deschid pagina din mijloc al ziarului, cu reportajul despre Parintele Justin Parvu. Domnul Cusner a fost realmente incantat cand l-a vazut pe cunoscutul duhovnic si m-a intrebat cati ani are. “93”, i-am raspuns cu bucurie.

“Eu cunosc un preot care in curand va implini 100 de ani!”, mi-a spus patronul, mult mai destins. Nu bine a terminat de rostit fraza, ca primeste un telefon. Fata domnului Cornel se lumineaza, apoi imi spune pe un ton enigmatic< “Va fac o surpriza. Sper sa fie placuta!”.

In birou isi fac aparitia doi preoti< parintele Mois Petru de la Desesti si parintele Iusco Vasile din Oncesti. Dupa cateva discutii ziditoare purtate cu fetele bisericesti, domnul Cusner ii spune parintelui Mois<

“Dumneavoastra stiti unde locuieste parintele Trifu. Va rog sa-l duceti acum pe domnul Chertitie la dansul. Tin neaparat sa-l cunoasca”.

Totul  s-a derulat cu atata repeziciune incat cu greu mi-am putut stapani uimirea. Nici macar nu      le-am multumit celor doi preoti, dar o fac acum, cu profunda smerenie. In mai putin de o ora, de la gandul ca voi realiza un reportaj cu un om de afaceri eram deja fata in fata cu cel mai in varsta preot greco-catolic din Romania. Am convenit cu parintele Vasile Trifu sa vin a doua zi sa stam de vorba. Zis si facut.

“Acest Om minunat mi-a schimbat viata”

In urmatoarea zi, inarmat cu reportofonul si aparatul de fotografiat, am mers, cu vadita emotie, la casa preotului. M-a intampinat cu aceeasi amabalitate, ca in ziua precedenta, doamna Irina Crisan, femeia care il ingrijeste, zi si noapte, pe parinte.

Cu lacrimi in ochi, imi povesteste cu nemarginit entuziasm< “In anul 2010 am avut marea bucurie de a-l intalni pe parintele Trifu si de atunci sunt foarte fericita alaturi de el. Imi ofera atata dragoste si bunatate incat ma intreb uneori daca le merit. Si pentru acest lucru, prin intermediul dumneavoastra, ii multumesc din toata inima. De la dansul am inteles ca nimic nu este intamplator pe lumea asta, de la dansul am inteles ca noi, oamenii, avem un gol in suflet in forma de Dumnezeu, pe care numai Dumnezeu il poate umple. Pot sa va spun cu toata sinceritatea ca ma simt cu adevarat fericita si implinita. Si asta numai datorita acestui Om minunat, care efectiv mi-a schimbat viata. N-as fi crezut niciodata ca se poate trai si o astfel de viata…”.

Doamna Irina vorbea atat de convingator incat   n-am pus nicio clipa la indoiala sinceritatea spuselor sale. In timp ce meditam la fraza cu “nimic nu e intamplator pe lumea asta”, nici n-am bagat de seama ca doamna a intrat in camera preotului. Mi-am dat seama de-abia atunci cand a iesit de acolo, cu zambetul pe buze, si mi-a spus bucuroasa< ”Parintele va asteapta!”.

Intalnirea cu parintele Trifu

In camera domneste o liniste adanca, iar pe patul de suferinta statea parintele Trifu, pe al carui chip era asternuta pulberea divinitatii. In ciuda varstei matusalemice, avea o fata senina, blanda, ca de cocon ciupait. M-am asezat, infiorat, pe un scaun, la capataiul lui si incercam sa-mi caut prin sertarele mintii acele fraze gata impachetate, in cuvinte mestesugite, care sa infiripe un dialog. Cuvintele insa se urneau greu, rostogolindu-se incet, pe buze, pentru ca apoi sa ramana incremenite intr-un zambet sfios. Ma simteam coplesit de personalitatea acestui om care a stat de vorba cu marele poet Lucian Blaga si care a fost hirotonit de episcopul martir Alexandru Rusu. Ma simteam onorat ca stau in preajma unui om care  a avut ca dascali la Academia din Blaj pe alti episcopi martiri< Traian Frentiu, Ionel Suciu si Titu Liviu Chinezu, toti trei exterminati la inchisoarea din Sighet. Ma simteam in acelasi timp atat de mic si neinsemnat in fata acestui om in sufletul caruia Cristos traia pe deplin, incat de-abia atunci am inteles de ce am mers la domnul Cusner< sa-l cunosc pe parintele Trifu.

Sa iau aminte ca prin credinta sincera, cercetare smerita, rabdare, rugaciune si printr-o viata conforma cu principiile lui Iisus, poti sa intri in gratiile lui Dumnezeu, care are grija de copiii Sai.

O legenda vie

Aveam in fata o legenda vie in acest sens si cu atat mai mult emotia mea era sporita. Nu stiu de ce, as fi preferat ca  tacerea instalata intre noi sa dureze cat mai mult. Rememorez, pana in cele mai mici amanunte, intalnirea avuta cu o zi in urma, cand am aflat ca pe data de 14 august parintele implineste 100 de ani. Un secol de viata! Mi se pare incredibil, mai ales cand vezi cat este de lucid.

Povestea cu lux de amanunte cum a fost arestat, pentru ca a gazduit doi partizani in parohia sa din Salistea de Sus, fiind condamnat la doi ani si opt luni de inchisoare. Isi aminteste de ”palma strasnica” pe care a primit-o de la un gardian negricios, la Canal, unde a facut parte dintr-un lot de alti 16 preoti. Si o spune cu zambetul pe buze. Fara nicio ranchiuna. Fara nicio umbra de tristete.

“Fericirea se afla in noi insine”

Povesteste apoi despre relatia lui cu vestitul haiduc Blidaru, din Odesti, pe care l-a spovedit in repetate randuri. Isi aducea aminte si de porecla< “Vasalica Marischii”.

Sunt intamplari petrecute acum saizeci de ani, spuse insa in prezenta celor doi preoti. Ca o concluzie, semn ca a obosit, spune cu o voce blanda, calda< “Sufletul omului nu-si gaseste adevarata fericire si pace pana nu-L gaseste pe Dumnezeu, izvorul pacii, al bucuriei, dar si al suferintei. Linistea sufletului se naste din credinta. Sa traim fericiti e o mare arta. Trebuie sa fim multumiti pentru aceasta. Fericirea nu se afla in celalalt, ci se afla in noi insine”.

Acum nu spunea nimic. Tacea. Dar nu era acea tacere trista, posomorata. Nu. Era o tacere cum n-am mai vazut pana atunci< intruchipata intr-un zambet. Preotul radia acelasi optimism, aceeasi bunatate, aceeasi stare de plinatate, dar toate sub semnul tacerii. Si pentru asta, sufletul ma durea. Ma apasa. Ma mustra.

De-abia intr-un tarziu, dupa ce i-am citit mesajul parintelui Justin Parvu din reportajul realizat la Petru Voda, ochii preotului s-au deschis mari, luminosi si m-au invaluit in caldura lor.

Vorbe de duh

A zambit fericit, intelegand imediat ca vorbim aceeasi limba a credintei, apoi mi-a daruit doua carticele deosebit de pretioase< “Acatistul sfintilor romani din inchisori” si “Cheia de aur a raiului sau parerea de rau desavarsita”. Acest gest pentru mine a valorat mai mult decat o mie de cuvinte si a insemnat o lectie pe care n-am s-o uit toata viata. Ca sa ma intelegeti mai bine, o sa va dau doua exemple. Primul< La Icosul al noualea din Acatist, spune asa< “Iubiti pe cei ce va prigonesc”, a poruncit Hristos, iar voi, Sfintilor, cuvantul Lui intocmai l-ati implinit, caci la Targu Ocna, in noaptea Nasterii Domnului, un preot muribund a cerut sa fie dus la cel care cumplit il chinuise si, mangaindu-l cu blandete i-a spus< “Te iert din toata inima si cred ca Hristos, Care-i mai bun decat noi, te va ierta si El”. Iar acela, caindu-se, cu lacrimi s-a marturisit, si in aceeasi noapte amandoi la Domnul au plecat, iar noi, minunandu-ne de puterea dragostei, va laudam, zicand< “Bucurati-va, Sfintilor Marturisitori, care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!”.

Tulburator! Inaltator! Asupra acestui subiect voi reveni in curand, pentru ca astfel de lucruri sunt cu adevarat importante in viata si trebuie cunoscute, in special de tineri.

Dar sa revenim… si al doilea exemplu, cred ca este cat se poate de elocvent, spicuind din “Cheia de aur a raiului”< “Si in sfarsit si la usa ta va bate o data moartea. Mai curand ori mai tarziu poate sa vina pe neasteptate, ceea ce nu doresc nici dusmanului meu. Dar daca s-ar intampla sa vina astfel peste tine, inainte de a-ti da obstescul sfarsit, ai fericirea sa fii impartasit cu sfanta cuminecatura si gata de drum pentru vesnicie, cea din urma lucrare ce o savarsesti pe pamant cu constiinta de sine sa-ti starnesti in suflet iubirea cea mai fierbinte de Dumnezeu, sa-ti starnesti in suflet parerea de rau cea mai desavarsita pentru pacatele ce le-ai facut in viata intreaga, pentru ca apoi sa te lasi linistit in bratele indurarii lui Dumnezeu. Mantuitorul iti va fi de buna seama judecator milostiv, pentru ca L-ai pornit spre milostivire prin lacrimile iubirii tale. Si acum, iubitul meu cititor, voiesc sa-mi iau ramas bune de la tine. Vorba cea din urma imi este< “Iubeste si deprinde parerea de rau pe care indurarea lui Dumnezeu ti-o pune la indemana in fiecare clipa, nu numai in primejdia mortii, pentru a te smulge din pacatele grele. Fie ca aceasta Cheie de aur a raiului sa reprezinte pentru tine, atat pentru viata cat si pentru ceasul mortii, un izvor de har dumnezeiesc”.

*****

Am primit cu adanca smerenie si luare aminte aceste lectii de viata, care m-au facut sa ma simt, pentru o clipa, mai bun si mai intelept.

Pentru toate acestea, din acest colt de pagina, parinte Vasile Trifu, va saruta mana dreapta si va imbratiseaza cu toata dragostea, Ioan Chertitie