Îndrumare pentru Praznicul Înălţării Domnului

Scris de Vasile Gherman, 27 mai 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Având în vedere că Praznicul Înălţării Domnului este o sărbătoare bisericească naţională de pomenire a eroilor neamului;

Ţinând cont de faptul că Biserica Ortodoxă Română a pomenit eroii şi martirii care şi-au dat viaţa pentru unitatea poporului român şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti şi că eroii au fost pomeniţi fără întrerupere, atât în timpurile când România era monarhie, cât şi după 1948, când a fost instaurat regimul comunist, slujbele ţinându-se doar în interiorul bisericilor, iar după 1990, când ne-am recâştigat libertatea şi demnitatea, s-a revenit la pomenirea eroilor în mod solemn şi public;

Vă îndemnăm ca joi, 28 mai, de Praznicul Înălţării Domnului la Cer, la ora 12,00 clopotele să sune îndelung în toate bisericile şi mănăstirile din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, iar după Sfânta Liturghie să săvârşiţi Slujba Parastasului pentru veşnica lor odihnă şi pomenire din neam în neam, cu următoarea formulă:

Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor fericiţilor întru adormire eroi, ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român, şi pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.

Întrucât sărbătoarea cade pe 28 mai, zi în care s-a născut Arhiepiscopul Justinian, Voievodul Spiritual al Maramureşului, îl veţi pomeni şi pe Înaltpreasfinţia Sa, iar alături de dânsul şi pe regii României, întregitori de ţară: Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regina mamă Elena a României, Regele Mihai şi Regina Ana care, prin lucrarea şi ocârmuirea lor înţeleaptă, au înălţat România creştină între naţiunile respectate ale Europei, iubindu-şi ţara şi poporul pentru care au trăit, cu care s-au bucurat şi au suferit împreună cu el în toată viaţa lor.

Veşnică să le fie odihna şi pomenirea din neam în neam!

† IUSTIN

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului