Credincioşii ortodocşi şi greco catolici sărbătoresc „Floriile”

Scris de Vasile Gherman, 20 aprilie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Mâine, credincioşii ortodocşi şi greco catolici sărbătoresc „Duminica Floriilor”. Intrarea Domnului în Ierusalim, este unul din Praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, celebrat în Duminica dinaintea Paştilor. Cu această ocazie, PS dr. Iustin, Episcop al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte împreună cu Preasfinţitul Părinte dr. Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Episcopii vor sfinţi stâlpările care vor fi împărţite credincioşilor. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulţimile care îl slăveau şi îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruş), ca pe Mesia şi împăratul lui Israel. Mulţimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze, petale, ramuri de fitnic etc. Intrarea Domnului în Ierusalim, împreună cu Sâmbăta lui Lazăr, de care este indisolubil legată, inclusiv liturgic, fac trecerea de la perioada Postului Mare (care ia sfârşit în seara de vineri – care precedă Sâmbăta lui Lazăr), la Săptămâna Mare, a Patimilor şi a învierii Mântuitorului. Ortodocşii sărbătoresc această zi ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii. Ortodocşii din ţările care locuiesc în zone unde nu cresc palmieri sau smochini, precum românii sau ruşii folosesc, în locul acestora, ramuri de salcie la această sărbătoare. Creştinii aduc la biserică aceste ramuri (numite, cu un nume mai vechi, şi stâlpări, de unde denumirea de „Duminica Stâlpărilor”) de salcie, de smochin sau de palmier care amintesc de cele cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul rosteşte asupra lor o rugăciune de binecuvântare, apoi le stropeşte cu agheasmă, sfinţindu-le, apoi le distribuie credincioşilor, care împodobesc cu ele icoanele, păstrându-le cu grijă.

Azi curatorii aduc ramuri de salcie la bieserici

În unele Biserici este obiceiul ca, după Liturghie, să se distribuie cruci mici făcute din frunze de palmier, care sunt mai apoi puse la icoană. În seara din ajunul praznicului, în unele locuri se organizează un pelerinaj sau o procesiune, care porneşte întotdeauna de la o biserică şi se sfârşeşte la o altă biserică. Se face astfel amintirea ieşirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul Său spre Ierusalim, iar pelerinajul în sine are şi rolul binecuvântării locului respectiv. Azi, curatorii de la biserici iau drumul pădurilor pentru a aduce ramuri de salcie care să fie sfinţite de preoţi în „Duminca Floriilor”. Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a modificat rânduiala postului, astfel că în această zi este dezlegare la peşte şi icre. Numele popular de „Florii” păstrat pentru praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, Floralia, care se desfăşura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătoreşte Intrarea Domnului în Ierusalim. Calendarul liturgic creştin l-a înlocuit pe cel păgân, inclusiv în memoria oamenilor. Dar, întrucât la începuturile instituirii creştinismului în Imperiul Roman acestea erau încă o realitate sau cel puţin o amintire recentă, suprapunerea calendaristică a fost astfel gândită încât sărbătorile păgâne să fie cu totul înlocuite cu cele creştine, uneori acestora suprapunându-li-se temporal celebrările creştine. În limba română, memoria populară a păstrat însă pentru praznicul creştin numele sărbătorii antice.

Moşii de „Florii” sau „Lazarul”

Sâmbăta dinaintea „Floriilor” este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi „Moţii de Florii” sau „Lazarul”, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr” şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. La sate, pe vremuri, se practicau de „Florii” câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre „Florii”, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. De „Florii”, ele se spală cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi în ziua de „Florii” nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate există credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de „Florii” nu se lucrează, iar în toate casele de la sate s-au copt pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care s-au dat de pomană la săraci.

V. Gherman