Câştigătorii olimpiadei de religie greco-catolică desfăşurată în Baia Mare şi Satu Mare

Scris de Lia Bradeanu, 07 martie 2016 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

olimpiada greco catSâmbătă, 5 martie, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare şi Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” din Satu Mare au găzduit Olimpiada de religie greco-catolică, faza judeţeană. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare în colaborare cu Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureş. Au participat 60 de elevi, în Baia Mare, şi 70 elevi, la Satu Mare, din clasele V-XII.
În Baia Mare, după susţinerea probei, participanţii s-au îndreptat spre Biserica „Sfânta Maria” pentru a trece prin Poarta Milostivirii deschisă la această biserică cu ocazia Anului Jubiliar al Milostivirii decretat de Sf. Părinte Papa Francisc pentru perioada decembrie 2015 – noiembrie 2016. Pr. Angel Zareczki (vicar episcopal cu laicii) le-a ţinut participanţilor o scurtă meditaţie despre semnificaţia acestui An Sfânt.
A urmat apoi festivitatea de premiere, în cadrul căreia PS Vasile Bizău a înmânat diplomele câştigătorilor. Preasfinţia sa i-a felicitat pe toţi elevii prezenţi la concurs, subliniind faptul că studiul religiei îl conduce pe om la înţelepciune.

S-au calificat pentru etapa naţională următorii elevi: Tomoiagă Paul Gabriel – clasa a VII-a, Codrea Rafael Vasile Darian – clasa a VIII-a, Balog Francesca Manuela – clasa a IX-a, Pop Miriam – clasa a X-a, Moraru Emanuel – clasa a XI-a.

În urma olimpiadei desfăşurată la Satu Mare, s-au calificat la etapa naţională următorii elevi: Iancu Dariana – clasa a VII-a, Ilcu Emanuel – clasa a VIII-a, Matei Eliot – clasa a IX-a, Giurgiu Cristina – clasa a X-a, Stefuţ Alin – clasa a XI-a, Huzău Inocenţiu – clasa a XII-a.
Etapa naţională a olimpiadei de religie greco-catolică şi romano-catolică va avea loc în 19-22 aprilie, la Sighetu Marmaţiei.