Inspecţia Judiciară anunţă că şefa DNA a săvârşit mai multe abateri disciplinare

Scris de Mioara Maxim, 12 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Procurorul şef al DNA a fost cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară, inspectorii constatând că Laura Codruţa Kovesi ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Alături de ea a fost cercetat şi adjunctul DNA, Marius Iacob. Inspecţia a sesizat Secţia pentru procurori a CSM.

 

Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului şef al DNA se referă la înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru, pe data de 18 iunie 2017, notează Mediafax.

Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit „faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor”.

 

O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de procurorul şef, în care, spun inspectorii, „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”.

De asemenea, Inspecţia Judiciară precizează că Laura Codruţa Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA.

 

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.