Document intern PSD: Se încearcă preluarea PSD de statul paralel

Scris de Mioara Maxim, 19 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 Un document intern al PSD arată directivele pe care comunicatorii partidului trebuie să le respecte în ieşirile publice, iar printre ideile principale se află încercarea statului paralel de a prelua partidul, înlăturarea lui Liviu Dragnea şi un PSD care este sub asediu, potrivit ZF.ro.

Potrivit unor surse politice din interiorul PSD, documentul a fost primit de către comunicatori, iar acesta conţine directive clare despre ce trebuie să spună aceştia în ieşirile publice.
„Unghiul principal: PSD se află sub asediul statului paralel. După victoria PSD în alegerile parlamentare, am asistat la continuarea unui scenariu mai vechi de folosire a PSD în interesul sistemului cu scopul de a captura statul. În România au avut loc alegeri democratice, a avut loc o campanie electorală, un partid a câştigat alegerile, o coaliţie a câştigat guvernarea, iar ţara e condusă acum de un individ din Timişoara, care s-a încuiat pe dinăuntru în Guvern şi insultă democraţia, electoratul, legile ţării.”, se arăta în documentul intern.
Acelaşi act arată că PSD se confruntă cu o acţiune politică ilegală la care participă forţe din afara PSD şi din interiorul structurilor de putere paralelă.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.