Angela Merkel s-a întâlnit cu Donald Trump, înaintea summitului G20

Scris de Mioara Maxim, 07 iulie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a întâlnit, joi seară, în oraşul german Hamburg, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, cei doi lideri discutând despre teme comerciale şi climatice, relatează publicaţia Die Welt.

 

Cei doi lideri au dat mâna formal în faţa camerelor de luat vederi, notează Mediafax

 

Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german, Angela Merkel şi Donald Trump au discutat despre acorduri comerciale şi climatice. „În plus, au fost abordate subiecte de politică externă, precum ameninţarea nord-coreeană, situaţia din Orientul Mijlociu şi conflictul din estul Ucrainei”, a declarat un oficial german.

 

La întâlnire au fost prezenţi şi Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, precum şi secretarul de Stat american, Rex Tillerson.

 

Pe fondul protestelor de la Hamburg, Angela Merkel a admis că există „diverse opinii” despre globalizare, subliniind însă că acest proces poate fi în avantajul tuturor. „Acum, rămâne de văzut ce vom putea stabili cu toţii”, a spus cancelarul Germaniei.

 

Înaintea summitului G20, Angela Merkel a admis că discuţiile de la reuniune „nu vor fi deloc uşoare”.