Cele mai eficiente sisteme de închidere a balconului cu sticlă – unde le găsim?

Scris de Decebal Ienasoiu, 08 noiembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Senzaţia de spaţiozitate din interiorul locuinţei aduce cu sine un grad crescut de confort şi un aer elegant, mai ales pentru cei care locuiesc la bloc, unde cantitatea de lumină care pătrunde în interior este infirmă uneori, iar posibilităţile de amenajare a spaţiului după bunul plac sunt foarte limitate.

De departe cea mai bună variantă pentru ca şi aceştia să se poată bucura de o cantitate suficientă de lumină este reprezentată de sistemele de închidere pentru balcon cu sticlă securizată. Avantajele pe care acestea le aduc nu se rezumă doar la sporirea luminozităţii interioare, ci se extind atât în sfera funcţionalităţii, cât şi în cea a esteticii.

Avantajele sistemelor de închidere pentru balcon cu sticlă

Aşa cum spuneam, avantajele acestor sisteme sunt multiple, însă în articolul de faţă le vom prezenta pe cele mai importante dintre acestea:

  • Luminozitate suficientă pentru încăperile care dau spre balcon

Acest avantaj este oferit de lipsa profilurilor de îmbinare sau de minimalismul lor în anumite cazuri, caracteristică ce permite pătrunderea unei cantităţi mult mai mari de lumină în camerele care dau spre balcon.

  • Privelişte panoramică

Aducem din nou în discuţie profilurile de îmbinare minimaliste, care promit o privelişte neîntreruptă asupra oraşului.

  • Reducerea cheltuielilor de întreţinere

Graţie excelentelor proprietăţi de izolare termică şi fonică ale sistemelor de închidere pentru balcon cu sticlă termoizolantă, temperatura în interiorul casei va rămâne constantă şi optimă pe tot parcursul anului, permiţându-le proprietarilor să reducă din costul de întreţinere.

Rom Decor – cele mai calitative sisteme de închidere a balcoanelor cu sticlă, din România

Compania Rom Decor, una dintre cele mai renumite din acest domeniu pe piaţa autohtonă, are o singură viziune şi un singur scop: de a oferi clienţilor servicii de încredere, de o calitate ireproşabilă, printr-o ofertare corectă şi prin lucrări realizate cu promptitudine.

Cele trei sisteme de închideri pentru balcoane de la Rom Decor, care se pretează de altfel şi pentru terase, aduc multe plusuri comparativ cu celelalte existente în piaţă. Prezentăm pe scurt caracteristicile acestora, pentru ca cei care se află în căutarea unor astfel de soluţii să îşi facă o idee referitoare la cea mai potrivită variantă pentru balconul lor.

  1. Sistemul Gemini Confort

Oferind o suprafaţă vitrată de până la 90%, sistemul Gemini Confort reprezintă alternativa modernă şi flexibilă a clasicului sistem de închideri de tip termopan. Mai mult decât atât, silenţiozitatea glisării panourilor de sticlă aduce un plus de confort în utilizare şi sentimentul produsului fiabil, impecabil realizat.

Alte caracteristici demne de luat în calcul:

  • protecţie excelentă împotriva intemperiilor;
  • confort termic şi fonic sporit;
  • posibilitatea de a fi montat pe orice tip de balcon, indiferent dacă structura acestuia este în formă de L, U sau în formă curbă;
  • sistemul este format din sticlă securizată, cu grosime de 8 sau 10 mm;
  • posibilitatea de deschidere totală a panourilor, fără a ocupa spaţiul;
  • este certificat pentru rezistenţă la vânt, ploi şi, în general, la impact puternic;
  • dispune de un sistem brevetat de blocare automată a panourilor, pentru siguranţă maximă în folosire.
  1. Sistemul Gemini Thermo Protect

Spre deosebire de primul sistem, acesta este prevăzut cu două foi de sticlă securizată termoizolantă, cu o grosime totală de 28 de mm. Acest fapt îi oferă sistemului un grad de izolare termică şi fonică extrem de ridicat şi utilizatorilor un control energetic de până la 5 ori mai mare.

În plus, faţă de Gemini Confort acesta are următoarele avantaje:

  • înălţime maximă a panourilor de până la 2,8 m şi lăţime de până la 0,8 m;
  • posibilitatea de deschidere completă a panourilor într-o singură direcţie sau în două direcţii diferite;
  • un sistem inteligent de drenare a apei, printr-un canal ascuns, ce contribuie la evitarea apariţiei condensului şi a infiltraţiilor.
  1. Sistemul Gemini Slide

Lipsa profilurilor vizibile şi sistemul inteligent de rabatare în direcţii duble sau într-una singură sunt cele mai importante aspecte ce recomandă acest sistem. Avantajele celorlalte două soluţii menţionate anterior sunt regăsite în sistemul Gemini Slide, însă următoarele aspecte îl diferenţiază:

  • este mai potrivit balcoanelor înalte, cu deschideri mari, înălţimea maximă a panourilor putând ajunge şi la 3 m, iar lăţimea până la 1,5 m;
  • are o rezistenţă crescută la mediul salin, graţie componentelor de ultimă generaţie din aluminiu şi oţel inoxidabil, acest lucru făcându-l perfect pentru blocurile aflate în zona litoralului.

Aşadar, dacă eşti în căutarea unui sistem de închidere a balconului la un preţ accesibil, de o calitate superioară, a cărui durată de viaţă să depăşească media pieţei, accesează site-ul rom-decor.ro şi alege unul dintre cele trei sisteme menţionate mai sus. Dacă nu eşti sigur care este cel mai potrivit pentru balconul tău, apelează la serviciul de consultanţă pus la dispoziţie de specialiştii firmei!