Sute de locuinţe pentru tinerii băimăreni

Scris de Vasile Gherman, 29 iulie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Administraţia Locală din Baia Mare are în atenţie tineretul care nu are unde locui. Primarul Cătălin Cherecheş spune că primele 100 de apartamente moderne pentru tineri sunt pregătite, reabilitate şi modernizate. Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare continuă seria investiţiilor destinate creşterii numărului de locuinţe puse la dispoziţia băimărenilor care nu îşi permit să cumpere sau să construiască o casă. Unităţile locative în discuţie sunt situate în imobilul de pe strada Melodiei 2, respectiv blocul R1 situat la intersecţia Bulevardului Republicii cu strada Vasile Alecsandri.

Anul acesta Primăria Municipiului Baia Mare va da în folosinţă în total peste 300 de locuinţe, o parte dintre acestea fiind destinate tinerilor şi specialiştilor din sistemul de învăţământ sau sănătate.

„Vom supune aprobării Consiliului Local reglementarea regimului acestor locuinţe, precum şi regulamente de atribuire foarte clar stabilite pentru că, vă spun cu riscul de a fi sancţionat, aceste locuinţe nu sunt locuinţe pentru cei care se simt permanent discriminaţi, deşi este vorba de favorizare adesea în cazul lor, ci sunt locuinţe pentru băimăreni, pentru persoanele care au nevoie de o locuinţă, dar care nu au posibilitatea să achiziţioneze o garsonieră sau un apartament”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

V. Gherman