Poliţiştii rutieri din Baia Sprie acţionează pentru combaterea vitezei excesive

Scris de Lia Bradeanu, 23 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Poliţiştii rutieri desfăşoară zilnic activităţi de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale.

Pentru că depăşirea limitei legale de viteză ocupă un loc important în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii din Baia Sprie au desfăşurat ieri, 22 iunie, activităţi axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, au fost supravegheate drumurile publice din oraş, au fost controlate mai multe autovehicule şi ca urmare a nerespectării normelor rutiere au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale. Nouă şoferi care au depăşit regimul legal de viteză dar şi alţii care s-au abătut de la respectarea altor norme legale vor scoate din buzunare aproximativ 6 000 de lei pentru a-şi plăti amenzile. Un alt şofer care a efectuat o depăşire neregulamentară a rămas fără permisul de conducere.

Poliţiştii rutieri împreună cu cei de ordine publică vor fi şi pe parcursul weekendului prezenţi pe principalele artere de circulaţie din judeţ pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale axate în principal pe depăşirea limitei legale de viteză şi pun astfel în pericol siguranţa traficului rutier.