O vară „fierbinte” pentru autorităţile din Baia Sprie

Scris de Vasile Gherman, 06 august 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Se anunţă o vară extrem de încărcată pentru autorităţile oraşului Baia Sprie. Vor fi investiţii multiple în domeniile sociale, culturale, educaţionale şi sportive, dar şi pe reţelele de drumuri, apă şi canalizare.

După ce au reuşit să rezolve  oarecum problema cu locul de agrement de la Mogoşa, unde un investitor privat s-a pus stăpân pe spaţii care nu îi aparţin, urmează investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor urbei de la poalelel Gutinului. Primăria Oraşului Baia Sprie a susţinut şi finanţat modernizarea cazării elevilor (internatul) în Căminul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie. „Ne bucurăm că am reuşit să redeschidem un spaţiu şcolar de cazare care s-a închis în trecut fără speranţa de a mai fi funcţional. Începând cu septembrie 2019 elevii colegiului care au nevoie de cazare pot beneficia de un spaţiu modern şi utilat corespunzător”, a spus Alin Sebastian Bîrda, primarul oraşului Baia Sprie.

În scurt timp vor fi demarate lucrările privind „Construirea şi dotarea imobilului nou pentru Grădiniţa cu program prelungit nr. 2 Baia Sprie”, o investiţie ai cărei primi beneficiari vor fi copiii si familiile tinere din comunitatea băispriană. S-a lucrat la reţeau de drumuri prin pavarea cu piatră a anumitor străzi, urmând ca altele să fie asfaltate în zilele următoare. Se acţionează atât în oraş cât şi în cele trei localităţi aparţinătoare. Însă, printre activităţi e bună şi puţină distracţie. Se apropie cu paşi repezi Zilele Oraşului Baia Sprie. Anul acesta, ele vor avea loc în weekendul de după Sfânta Maria Mare, adică în 17-18 august. În prezent, autorităţile se află pe suta de metri cu definitivarea programului. Se cunoaşte că vor avea loc multe manifestări culturale şi sportive. În plus, cap de afiş la concertele susţinute în oraş va fi artista Irina Rimes. Până atunci se încearcă finalizarea investiţiilor la baza sportivă, unde se află în plină derulare construirea tribunelor, astfel încât spectatorii să aibă parte de un minim confort, la meciurile de fotbal ale echipei oraşului.

V. Gherman