Măsuriş în tăcere la stâna lui Ioan Bîrda din Baia Sprie

Scris de Vasile Gherman, 22 mai 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


O dată cu instalarea stărilor de urgenţă şi alertă cauzate de virusul COVID – 19, toate lucrurile cu care ne-am obişnuit au avut de suferit. Măsurişul este o mare sărbătoare a primăverii care în acest an s-a făcut cu multe restricţii. Crescătorii au dus oile la stână, le-au muls, au măsurat laptele rezultat şi s-au întors acasă. Băutura, balmoşul şi mâncărurile apetisante, prezenţa preoţilor, oficialităţilor muzicanţilor, artiştilor sau a prietenilor au rămas o amintire plăcută. „A fost pustiu, multă tăcere şi singurătate. Am primit la stână puţine oi de la alţii şi am preferat să am grijă de cele 280 de oi ale mele. Am 240 cu lapte şi 40 sterpe. Sunt şi prea multe pentru că e greu să găseşti ciobani serioşi să aibă grijă de ele. Şi pe care îi afli să te ajute le place băutura şi mai puţin munca”, spune Ioan Bîrda, crescător de ovine din Baia Sprie. Anul trecut avea 320 de oi, din care 210 cu lapte şi 110 sterpe. Alte familii, cu aproape 200 de oi, i se alăturau, dar acum totul este restricţionat. După mulsul lor, anul trecut s-au adunat 180 litri de lapte, iar acum, nu s-a depăşit 100 litri de lapte. Zilnic se mulg 130 litri de lapte (dimineaţa 60 litri, la amiază 40 litri, iar seara 30 litri). După un litru de lapte, fiecare sâmbraş ia 20 kg de caş.

„Am vândut 170 de miei”

Pentru Ioan Bîrda oieritul este o moştenire de la părinţii, „Nu am renunţat la oi niciodată. La început aveam mai puţine oi dar în ultimii 20 de ani cresc sute. De şase ani am şi rasa de carne (Hemsir) care are origini în Anglia, şi care se pretează în zona noastră. În această primăvară am vândut 170 de miei (11 lei kg) şi mai am 30 pe care i-aş da cu 10 lei kila în viu. Acum păşunez aici pe Nyreş unde am 10 ha de imaş, iar de la 1 iunie duc oile la Şuior unde am 30 ha, păşune care îmi este suficientă pentru toate animalele. Mă ajută foarte mult familia şi sper să ducă mai departe această pasiune a mea, Caşul, brânza şi urda o vând la cererea clienţilor şi nu sunt nevoit să stau prin pieţe. Toată afacerea o fac cu fonduri personale, iar din subvenţia primită de la stat, îmi achit jumătate din cheltuielile cu îngrijitul oilor pe vară. Produsele obţinute sunt ecologice şi foarte căutate. Pentru mulţi creşterea oilor nu este rentabilă. Pentru mine activitatea este pasiunea mea de suflet şi de aceea am sute de capete. Sunt gazdă de stână şi îmi place ceea ce fac cu toate că este foarte greu în ziua de azi să te ocupi cu creşterea oilor. Mă bucur că pot păstra tradiţia părinţilor şi în plus îi pot ajuta şi pe alţi crescători care au câteva oi sau capre, doar ca să aibă puţină brânză pentru famili, să nu o cumpere din piaţă. Cu toate greutăţile m-am obişnuit, dar dacă există seriozitate vine şi puţină stisfacţie financiară”, spune Ioan Bîrda.

Sărbătoarea oieritului eclipsată de Coronavirus

Cu oile sale de rasă a ajuns să fie cunoscut de tot judeţul şi, nu numai. A cucerit nenumarate premii la expoziţiile organizate de asociaţii şi unităţi specializate în zootehnie. Închiderea unităţilor de prelucrare a lânii l-a adus în impas. În lipsa unor centre de colectare, este nevoit să arunce lâna la gunoi sau în cel mai fericit caz, să o vânda la intermediari, la un preţ de nimic. La începutul sezonului de tuns oile, Ioan Bîrda, ca de altfel toţi ciobanii din judeţ încep să se gândească ce vor face cu lâna. Costurile de tundere sunt cu mult mai mari decât preţul de valorificare a acesteia, iar crescătorii de ovine inregistrează pierderi. Pentru a tunde o oaie, ciobanii trebuie să scoată din buzunar pâna lei 15 lei. La aceste cheltuieli se adaugă şi cele cu mâncarea şi băutura pentru meseriaşi. În schimb, un kilogram de lâna se vinde la intermediari cu 1- 2 lei. Valorificarea lânii este o problemă de mulţi ani. Oile trebuie tunse şi plătiţi oameni, iar la final nu acoperi cheltuiala. Mulţi dintre ciobani aprind lâna pentru că nu au ce face cu ea. Chiar dacă în zonă mai vin din când în când achizitori să cumpere lâna nu merită să o păstreze pentru că preţul este derizoriu.

Cu bune cu rele, oieritul poate fi una dintre cele mai profitabile afaceri. Dacă se face în familie treaba merge destul de bine. Dacă îi laşi pe alţii să-ţi gestioneze afacerea apar multe probleme. Oamenii îşi pun speranţe că la anu va fi mai bine şi, nu vor să mai aibă parte de o astfel de sărbătoare a oieritului cum a fost anul acesta.

Vasile Gherman

 

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.