Mai mulţi bani şi beneficiari la motorina redusă utilizată în agricultură

Scris de Vasile Gherman, 03 octombrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 

Veşti bune au fermierii care utilizează motorină pentru executarea lucrărilor agricole.

Guvernul a aprobat o Hotărâre care modifică HG nr.1174/2014 privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Creşte cu 15,6 milioane de lei suma alocată pentru plata din acest an a ajutorului de stat, iar pe listă au fost adăugaţi noi beneficiari. Astfel, prin acest act normativ se completează lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat ce vizează institutele, staţiunile de cercetare dezvoltare, pentru că era o situaţie discriminatorie în sensul că nu se regăsea în legislaţie şi prvederea privind institutele care au ca obiect de activitate testarea şi inregistrarea soiurilor la accesarea schemei de ajutor. Totodată, creşte suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2019, de la 580 de milioane de lei la 595,6 milioane de lei. Aceste modificări vizează includerea institutelor care au ca obiect de activitate testarea şi înregistrarea soiurilor în categoria beneficiarilor acestei scheme de ajutor de stat. Impactul financiar este de 15,6 milioane de lei şi se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii pentru anul 2019, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură se acordă prin rambursarea diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, aplicată la motorina utilizată în agricultură. Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.

V. Rohianu