Inspectorii de muncă maramureşeni au dat amenzi de 1,3 milioane lei

Scris de Vasile Gherman, 23 ianuarie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Pentru munca la negru. Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş (ITM) a dat mai multe amenzi anul trecut în valoare de 1,3 milioane lei. Suma este mai mare cu aproape 500.000 de lei ca în 2018.

Numărul persoanelor depistate că munceau fără forme legale a fost mai mare anul trecut. Cu toate acestea, rapoartele oficiale ale ITM indică faptul că au fost mai puţini agenţi economici găsiţi în neregulă la capitolul muncă la negru.

Anul trecut au fost controlaţi 2.161 de agenţi economici, fiind constatate 3.168 de neconformităţi. Au fost sancţionaţi 328 de angajatori din care 69 pentru munca la negru. În această categorie intră şi sancţiunile aplicate pentru transmiterea cu întârziere a contractelor individuale de muncă, nu anterior începerii activităţii. Inspectorii de muncă au constatat că aceste contracte au fost transmise în timpul controalelor sau ulterior începerii activităţii.

În urma verificărilor au fost aplicate 550 de sancţiuni din care 355 avertismente şi 195 de amenzi în cuantum de 1,3 milioane lei. Din totalul amenzilor aplicate, 850.000 lei au fost pentru munca fără forme legale. De asemenea, au fost găsite 29 de persoane ce munceau fără forme legale, mai multe decât în 2018 când fuseseră înregistrate 16 astfel de cazuri.

„Dacă ne raportăm la anul 2018 au fost cu 25 mai multe controale. A scăzut numărul angajatorilor sancţionaţi. Au conştientizat importanţa respectării dispoziţiilor legale, dar se vede şi rolul nostru de prevenţie prin acele campanii de informare directă la angajatori, prin pagina de internet şi prin disponibilitatea inspectorilor de muncă de a acorda informaţii în timpul verificărilor. Valoarea amenzilor a crescut faţă de 2018 cu 488.100 lei. A crescut numărul persoanelor care munceau fără forme legale”, a spus Mircea Onea, jurist ITM Maramureş.

Pe de altă parte, inspectorii de muncă au dat amenzi pentru o serie de abateri constatate în domeniul relaţiilor de muncă. Astfel, 67 de amenzi în valoare de aproape 150.000 lei au fost date pentru lipsa evidenţei în privinţa orelor de muncă prestate de salariaţi. Alte 6 amenzi în cuantum de 5.900 lei au fost pentru negarantarea în plată a salariului minim pe economie. Pentru nerespectarea dispoziţiilor suplimentare privind munca suplimentară, sancţiunile contravenţionale au fost de 9.000 lei, 10 amenzi în valoare de 18.000 lei s-au dat după ce angajaţii au primit ulterior începerii activităţii, contractul individual de muncă şi nu anterior cum prevede legea. Sancţiuni au mai fost aplicate pentru neacordarea repausului săptămânal şi pentru lipsa evidenţei orelor de muncă prestate de angajaţi.

V. Gherman