Din cauza secetei, pompierii au dus apă menajeră în Moisei

Scris de Lia Bradeanu, 09 august 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Au rămas fără apă menajeră. Având în vedere că se anunţă iarăşi o perioadă de caniculă, localnicii din trei localităţi au solicitat apă menajeră Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Maramureş.

Şi localnicii din Moisei se roagă să vină ploaia. Asta pentru că deja li se termină şi rezervele de apă de ploaie. Mulţi dintre ei folosesc apă de ploaie pentru a-şi uda culturile având în vedere că soarele pârjoleşte tot.

Fiindcă ploile se lasă aşteptate, conducerea Societăţii de Gospodărire a Apelor Moisei a tras un semnal de alarmă. I-a informat pe localnici să fie mai cumpătaţi în ceea ce priveşte apa potabilă. În caz contrar există riscul ca şi în această privinţă să existe probleme.

 

Cei mai afectaţi de lipsa apei menajere sunt localnicii care au casele situate la înălţime. Aceştia susţin că, deşi au primit apă menajeră de la pompieri, reuşesc cu greu să asigure consumul necesar în special pentru animalele pe care le au în bătătură. În ceea ce priveşte terenurile agricole, nici nu se mai gândesc că vor reuşi să culeagă recolta în acest an.

Apa a fost depozitată fie în căminele proprii făcute de localnici fie direct în fântâni.

Localnicii susţin că se vor descurca maximum o săptămână şi speră ca Dumnezeu să dea ploaie pentru ca problemele lor să ia sfârşit.