Baia Mare a primit girul pentru construirea unui complex sportiv

Scris de Vasile Gherman, 28 mai 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Un număr de 14 noi amplasamente sportive se adaugă Listei – sinteză a obiectivelor de investiţii din cadrul „Programului naţional de construcţii de interes public sau social” – Subprogramul „Complexuri sportive”. Printre cele 14 oraşe care se vor bucura de o astfel de investiţie se numără şi Baia Mare. Ministrul Lucrărilor Publice,  Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a semnat ordinul prin care Compania Naţională de Investiţii va realiza investiţiile. Vestea este cu atât mai îmbucurătoare cu cât echipa de fotbal a municipiului Baia Mare joacă baraj pentru promovare în Liga 2.

Tot aici va mai fi amenajat un teren sintetic, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal. „Baza sportiva va fi completată cu un teren de fotbal cu suprafaţă sintetică. Pentru realizarea acestui teren, Municipiul Baia Mare a încheiat un parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal. Proiectul tehnic a fost finalizat deja, iar acum se află în procedura de licitaţie. Obiectivul meu este de a reda băimărenilor o zonă care a fost de mai bine de 30 de ani scoasă din uzul şcolar şi abandonată. Sunt încântat că în curând acest obiectiv va deveni realitate. Fotografiile reprezintă terenul pe care se va realiza investiţia, respectiv randările din proiectul derulat prin Compania Naţională de Investiţii”, a spus primarul Municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş.

Baza sportivă va fi amenajată pe strada Victor Babeş, nr.64. Este vorba despre o zonă care este în paragină de peste 30 de ani.

V. Gherman