APIA preia cereri pentru rambursarea ajutorului de stat la motorină

Scris de Vasile Gherman, 10 ianuarie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 

Beneficiarii de motorină achiziţionată şi utilizată în agricultură în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2019 trebuie să se prezinte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Termenul este de 31 ianuarie, inclusive. Ei vor depune o cerere pentru rambursarea ajutorului de stat acordat în acest sens. Se poate prezenta administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor  mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,8959 lei/litru.

Documente necesare pentru sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente: documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa  nr. 9 ; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare; adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare; adeverinţă în original de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei  pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare; copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare.

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoţite de următoarele documente: situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină utilizate pentru irigaţii, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor; situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare; copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigaţii, întocmit de către orice furnizor de apă de irigaţii; situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord pentru finanţare; dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare faţă de cererea iniţială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însuşite prin semnatură şi vor purta sintagma „conform cu originalul”.

V. Rohianu