Protest al judecătorilor maramureşeni

Scris de Vasile Gherman, 26 februarie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index

Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş aduce la cunoştinţa opiniei publice că în cursul zilei de 25 februarie 2019, ora 14.30, la Palatul Justiţiei s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale, convocată de preşedintele instanţei în temeiul art. 17 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii. Şedinţa a fost convocată în scopul dezbaterii posibilităţii adoptării unor eventuale forme de protest în raport de modificările legislative în domeniul justiţiei.

Adunarea generală a judecătorilor, cu unanimitate de voturi, a decis să adopte ca măsuri de protest, pentru intervalul 26.02-01.03.2019, purtarea unei banderole albe în timpul exercitării activităţii judiciare şi respectiv suspendarea şedinţelor de judecată programate, timp de o oră. Măsura suspendării se aplică între orele 10.00-11.00 şi vizează toate cauzele aflate pe rolul acestei instanţe.

De asemenea, Adunarea generală a judecătorilor îşi însuşeşte declaraţia de principii formulată de Forumul Judecătorilor din România, comunicată adunărilor generale ale instanţelor şi parchetelor din ţară, şi mandatează organizaţia să o reprezinte în discuţiile cu autorităţile. În plus, Adunarea generală solicită factorilor de decizie, respectiv Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiţiei, luarea măsurilor necesare finanţării sistemului şi adoptarea politicilor vizând remedierea deficienţelor la nivelul resurselor umane.

A consemnat V. Gherman