Trei tineri au furat un compresor dintr-o societate din Săpânţa

Scris de Lia Bradeanu, 08 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

La Săpânţa, trei persoane care au comis un furt dintr-o societate comercială, au fost identificate de poliţişti la doar câteva ore de la comiterea faptei. Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că, în noaptea de 06/07 iunie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din localitatea Săpânţa şi au sustras un compresor.

În urma activităţilor de investigare desfăşurate, poliţiştii au reuşit să identifice persoanele bănuite de comiterea furtului, la câteva ore de la sesizare. Este vorba despre trei tineri cu vârsta între 18 şi 30 de ani, doi localnici şi unul din Remeţi, care sunt cercetaţi acum pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit proprietarului.