Salariile angajaţilor din MAI, MApN, SRI, STS, SPP vor scădea. Sindicatele ameninţă cu proteste

Scris de Mioara Maxim, 09 noiembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Impactul transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va fi devastator pentru poliţişti, jandarmi, pompieri, dar şi pentru angajaţii MApN, SRI, STS, SPP, avertizează Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România.

 

„Din analiza efectuată de către specialiştii noştri, rezultă că impactul acestei modificări a Codului Fiscal va fi unul devastator pentru poliţiştii, personalul contractual şi ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională ,,apărare, ordine publică şi securitate naţională” (inclusiv jandarmi, pompieri, MApN, SRI, STS, SPP etc.), care vor avea scăderi ale salariului net cuprinse între 5% şi 20%, acestea urmând a fi resimţite la intrarea în plată a venitului aferent lunii ianuarie 2018, respectiv în luna februarie”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, remis joi Mediafax.

 

Sindicaliştii avertizează că scăderea netă va afecta, cu precădere, personalul cu venituri reduse sau situate la valoarea minimului brut pe economie, respectiv 1.450 lei, adică aproximativ 75% dintre angajaţii MAI.

În acest context, Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România anunţă că analizează strategia de dialog social şi acţiunesindicală pentru perioada următoare, urmând a declanşa mai multe forme legale de protest.

 

Membrii Guvernului au adoptat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă prin care este modificat Codul Fiscal.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.