Privatizarea CFR Marfă a eşuat. Statul trebuie să returneze GFR 30 de milioane de euro

Scris de Mioara Maxim, 14 octombrie 2013 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Patronul GFR Gruia Stoica nu a adus banii până la expirarea termenului
Patronul GFR Gruia Stoica nu a adus banii până la expirarea termenului

Comisia de privatizare a CFR Marfă şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la întrevederea de luni, la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată, cele două părţi aflându-se spre finalul negocierilor.

UPDATE: Privatizarea CFR Marfă va fi reluată de la zero, cel mai probabil marţi, au declarat, luni, pentru Agerpres, surse din Ministerul Transporturilor. Reprezentanţii GFR şi cei din Ministerul Transporturilor au început redactarea acordului de încetare a contractului de privatizare a CFR Marfă semnat la 2 septembrie.

UPDATE: Compania Grup Feroviar Român acuză Ministerul Transporturilor că nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile pentru privatizarea CFR Marfă şi din acest motiv nu s-a putut realiza tranzacţia. Conform Realitatea TV, Gruia Stoia îşi va recupera banii daţi în avans pentru privatizare. Statul este obligat să îi înapoieze lui Gruia Stoica 30 de milioane de euro lui Gruia Stoica.Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern, scrie Mediafax.

Anexa actului normativ prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Privatizarea CFR Marfă a eşuat, potrivit unor surse guvernamentale. Patronul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, nu a adus banii până la expirarea termenului prevăzut în Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă.

„Privatizarea a avut condiţii suspensive  – fără de care nu se poate finaliza –  şi obligativităţi. Îndeplinirea condiţiilor nu ţin de vânzător sau cumpărător. De exmplu conversia datoriilor în actiuni, care s-a realizat, dar nu depindea de cele două părţi.  Avizul băncilor, au fost notificate, aceasta era obligaţie. Nu s-a obţinut de la toate. După îndeplinirea condiţiilor se putea face plata”, au explicat pentru gândul surse guvernamentale.

Acestea au precizat că „la contracte fără limită de timp se poate prelungi termenul de finalizare până la îndeplinire, dar acest contract este cu limită de timp”.