Peste 300 de copii şi tineri vor concura la „Ursuleţul de aur”

Scris de Vasile Gherman, 26 iunie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În poerioada 26-29 iunie, Palatul Copiilor din Baia Mare, organizează „Ursuleţul de aur”, manifestare muzicală destinată copiilor, aflată la a XXXVI-a ediţie.

Prof. Doina Bentu, coordonatoarea proiectului şi directorul profesor doctor Ion Iuga, sunt sprijiniţi în derularea evenimentului de Ministerul Educaţiei, de Inspectoratul Şcolar Maramureş, de parteneri naţionali, judeţeni şi locali. Prin această acţiune Baia Mare devine an de an capitala muzicii uşoare pentru copii şi tineri. Este a doua ediţie a manifestării la care participă copii şi tineri din alte ţări. Aici s-au lansat în timp talente reale: Narcisa Suciu, Paula Seling, Paul Panait, Elena Gheorghe, Paul Panait, Andreea Moldovam (AMI), Lucia Dumitrescu, Silvia Ştefănescu, Manuela Fedorca, Cristian Mateşan, Ovidiu Baciu, Nora Denes, Sanda Savolski, Ana Maria, Elena Hasna, Xandra, Jo, Gaşca de Acasă şi mulţi alţii. De-a lungul anilor au fost lansate aproximativ 40 de creaţii originale, îmbogăţind repertoriul muzicii pentru copii cu creaţii ale compozitorilor Marius Ţeicu, Cristian Alivej, Marcel Iorga, Gabriel Băruţă, Mihai Constantinescu, Mihai Alexandru, Gabriela Sauciuc Cicone, George Natzis, Andrei Tudor, Nicolae Caragia, Viorela Filip, Dumitru Lupu, Dan Dimitriu.

Sunt peste 7500 de interpreţi vocali şi instrumentali; peste 3000 de profesori şi părinţi din întreaga ţară şi de peste hotare; peste 3500 ursuleţi de pluş, selecţii pentru festivaluri internaţionale, precum „Trixie” – Albena, Bulgaria; „Succesul tău”, Moscova – Rusia; „Moloda Galicina”- Lvov, Ukraina; „Young’s of Europe” – Kiev, Ukraina; „Kaunas Talent” – Kaunas, Lituania, Malta International Singer’s Festival-Euro Stars. După cum spunea prof. Doina Bentu, într-un interviu interesant scris de Viorica Pârja este o muncă uriaşă, dusă la bun sfârşit de o echipă minunată, cea a Palatului Copiilor, de parteneri minunaţi, de organizatori pricepuţi, de parteneri media care ne-au fost mereu aproape.

Ediţia a XXXVI-a reuneşte, pe scena Teatrului Municipal, peste 300 de copii. Ei vor evolua, în cele două zile de concurs, la secţiunile Începători şi Duelul campionilor, precum şi grupuri vocale. Concurenţii vin din peste 25 de localităţi ale României, dar şi din Rusia, Ucraina, Bulgaria, Estonia, Republica Moldova, Italia, Malta, Norvegia, cu vârsta între 5-20 ani. Ilustraţia coregrafică a pieselor cu ritmuri dansante va fi asigurată de Ansamblul AS, al PNC Bucureşti, coregrafe Aura Ghica şi Mădălina Teodorescu, Ansamblul Galactic Dance, coregrafi Mădălina Mare şi George Pop, Ansamblul Colibri Borşa, Trupa Rivulus Dance Baia Mare Ansamblu din Ivanofrankovsk, Ukraina.

Soliştii şi grupurile vocale vor interpreta un singur cântec, în genul pop, rock, etno, musical, pe trei secţiuni: Secţiunea negative pentru solişti începători, respectiv solişti care nu au în CV-ul martistic, în 2018, Trofee sau premii I, II, III la un concurs naţional la care au participat interpreţi din minimum 10 judeţe; Trofee sau premii I, II, III la un concurs internaţional (conform fişei de înscriere), la categoriile de vârstă: 5-6 ani; 7-9 ani; 10-11 ani; 12-13 ani; 14-15 ani; 16-20 ani.

„Duelul campionilor”, respectiv solişti care au în CV-ul artistic, în 2018: Trofee sau premii I, II, III la un concurs naţional la care au participat interpreţi din minimum 10 judeţe; Trofee sau premii I, II, III la un concurs internaţional (conform fişei de înscriere), la aceleaşi categorii de vârstă.

Grupuri vocale: duet; trio; cvartet; cvintet; Interpreţii care participă la această secţiune nu pot participa şi la secţiunea solişti cu negative!

Secţiunea coregrafie pentru Ansambluri coregrafice, care înnobilează scena de concurs cu frumuseţea dansului şi costumelor. Pentru fiecare secţiune, pe categorii de vârstă şi gen muzical, se acordă trofee – platină, aur, argint – în ordine descrescătoare de la cea mai mare medie, premiile I, II, III, menţiuni si premii speciale.

„Grand Prix-ul Ursuleţul de Aur” al festivalului va reveni solistului, sau grupului vocal cu cea mai mare medie obţinută. Juraţii sunt nume cunoscute în muzica românească şi în educaţia muzicală. Juriul va fi completat cu personalităţi muzicale din ţările participante. Îi vom regăsi în juriu pe Delia Man – fost realizator emisiuni Tv pentru copii; Nora Denes – profesor, cantautor; Amelia Bănică – inspector educativ la Inspectoratul Şcolar Maramureş; Viorica Pârja – ziarist, realizator emisiuni Tv, prezentă în juriu la 33 de ediţii ale Festivalului Ursuleţul de Aur şi ajutor de nădejde; Doina Elena Bentu; AMI – Andreea Moldovan – cantautor; Mihai Alexandru – compozitor; Cezar Constantin Zavate – Oslo, Norvegia, Valeria Katvitskaia – Rusia; Tatyana Apanasenko – Ukraina; Endla Murd – Estonia; Martin Degabriele – Malta; Horia Moculescu – preşedintele juriului.

Prezentatoare va fi actriţa Alexandra Velniciuc, iar regia artistică va aparţine Silviei Ionescu, regizor la TVR.

Azi, spectacolele vor fi de la orele 11 – 14; 15,30 – 19. Joi – de la orele 10 – 14,30; 16 – 19, iar gala concert va fi vineri, începând cu orele 15.

Organizatorii îi invită pe toţi cei iubitori de muzică, de copii şi tineret să participe în număr cât mai mare la eveniment.

A consemnat V. Gherman