O femeie a căzut şi s-a lovit la picior în zona Pârtiei Roata. Ea a fost salvată de jandarmii montani din Cavnic

Scris de Lia Bradeanu, 02 octombrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Luni, 2 octombrie, la ora 09:38, prin 112, s-a primit un apel în care se semnala faptul că în zona Pârtiei Roata din Masivul Gutâi, o persoană de sex feminin din Cavnic, cu vârsta de 53 ani, a căzut şi s-a lovit la piciorul drept, în timp ce se afla la cules de ciuperci.

La faţa locului s-au deplasat jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Cavnic şi reprezentanţii Salvamont Cavnic ca echipă de prim răspuns, unde femeii i s-a acordat primul ajutor prin imobilizarea piciorului drept după care au deplasat-o la baza pârtiei, fiind transportată ulterior de către un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean din Baia Mare pentru investigaţii de specialitate.

„Suntem încrezători în capacitatea structurilor privind intervenţia în zona montană, asigurând totodată iubitorii de munte că în situaţii deosebite, structurile abilitate vor interveni cu promptitudine şi profesionalism”, se arată în comunicatul transmis de IJJ Maramureş.