Ministerul de Interne introduce un nou formular pentru depistarea stărilor atipice în rândul poliţiştilor

Scris de Emil Petric, 19 februarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Ministerul Afacerilor Interne a finalizat o nouă metodologie privind cunoaşterea personalului, elementul de noutate fiind introducerea unui formular de semnalare pe care superiorul să îl completeze şi să îl pună la dispoziţia psihologului, dacă observă la un angajat „anumite comportamente, conduite, stări atipice”, informează, sâmbătă, un comunicat de presă al instituţiei.

Sursa citată precizează că metodologia va fi aplicată de toate armele Ministerului Afacerilor Interne. „Evenimentul înregistrat la începutul acestui an la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti a determinat o intervenţie în acest domeniu, cunoscut fiind impactul pe care îl are orice derapaj comportamental al angajaţilor poliţişti sau militari. Accentul va fi pus pe cunoaşterea personalului, astfel încât psihologul să ştie care sunt aspectele care trebuie focusate în interviul pe care îl are cu angajaţii. S-a introdus astfel, ca noutate, Un formular de semnalare care va fi completat de superiorul direct al angajatului şi pus la dispoziţia psihologului, atunci când se identifică anumite comportamente, conduite, stări atipice (care sunt bine definite în acest formular)”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei menţionate, atenţia psihologului se poate concentra pe problemele sesizate în respectivul formular, „care are rolul unui instrument ajutător pentru psiholog”. „De aici mai departe, psihologul poate spune că nu există probleme sau poate face anumite recomandări care au în special un caracter preventiv, fie că va trebui monitorizat sau limitat la portul de armă pentru o perioadă, fie că trebuie să meargă la o testare psihologică sau la un control psihiatric”, se adaugă în comunicat.

Vechea testare psihologică nu-şi atingea obiectivul, consideră Carmen Dan

:i ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri seara, că a fost identificat un nou mecanism de testare psihologică a poliţiştilor, în baza unei fişe de semnalare prin care psihologul poate să-şi adapteze bateriile de teste atunci când efectuează testarea acelei persoane. Ea a arătat că Poliţia Română trebuie să se reformeze şi că a cerut noii conduceri a instituţiei să facă o analiză pentru a fi identificate toate vulnerabilităţile.

„Este un moment de start, spun eu. Tocmai de aceea, am cerut noii conduceri a Poliţiei Române să facă acea analiză, acea diagnoză, pentru că sunt extrem de interesată să identificăm toate vulnerabilităţile. Este important să şi găsim soluţiile. Această diagnoză, aşa cum ştiţi, trebuie urmată de un plan de măsuri cu termene asumate, pentru că este evident că Poliţia Română trebuie să se reformeze”, a spus ministrul Carmen Dan, într-o emisiune la Antena 3.

În ceea ce priveşte noul mecanism de testare psihologică, ministrul de Interne a apreciat că în baza unei fişe de semnalare, psihologul îşi poate atinge obiectivul de a indica angajaţii cu probleme. „Mai mult decât atât, trebuie identificate mecanisme, şi în acest moment este identificat un mecanism nou de testare psihologică în baza unei fişe de semnalare. Este de neînţeles pentru mine de ce nu a existat această cunoaştere anterioară a angajaţilor ministerului, care să fie pusă la dispoziţia psihologului pentru ca acesta, în funcţie de acele vulnerabilităţi indicate în fişa de semnalare, să-şi adapteze bateriile de teste atunci când face testarea psihologică. Şi acest mecanism începe să funcţioneze de-abia de acum. Mi se pare că acea testare psihologică (vechea testare, n.r.), fără a avea o asociere cu această fişă de semnalare, nu-şi atingea obiectivul, nu era îndeajuns de relevantă încât să ne indice unde sunt angajaţi problemă şi ce trebuie să dispunem ca măsuri pentru a nu ajunge în situaţii de genul acesta”, a arătat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a mai spus că se bazează pe noua conducere a Poliţiei Române pentru ca angajaţii instituţiei să treacă prin noul mecanism de testare psihologică într-un timp cât mai scurt.