Campanie de informare şi sensibilizare pentru prevenirea abuzului şi formelor de violenţă în comunităţile de romi din Sălsig şi Remetea Chioarului

Scris de Lia Bradeanu, 27 septembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş derulează o campanie de informare şi sensibilizare în vederea prevenirii abuzului şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului în cadrul comunităţilor de romi din judeţul Maramureş. În cadrul campaniei au loc întâlniri cu elevi şi părinţi, cărora li se prezintă informaţii de bază privind drepturile copilului, formele de abuz, efectele abuzului asupra dezvoltării copilului, precum şi modalităţile de sesizare a unui abuz.

Activităţile din cadrul campaniei constau în întâlniri directe cu grupurile ţintă (copii până la 10 ani, adolescenţi, părinţi şi cadre didactice), având ca obiectiv informarea, conştientizarea şi prevenirea abuzului asupra copilului.

Primele întâlniri din cadrul campaniei s-au desfăşurat la şcoala din cadrul comunităţii de romi din localitatea Sălsig şi Remetea Chioarului. La întâlnire au participat inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Maramureş, Cristina Moldovan, Anamaria Turdean, Nicolae Boitor, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, viceprimarul Dănuţ Gheorghe Ungur, directorul şcolii din Sălsig, Ioana Zah, directorul Şcolii din Remetea Chioarului, Călin Mircea Moje, cadre didactice, mediatori şcolari.

La întâlniri s-au purtat discuţii cu părinţii elevilor de etnie romă, pe tema drepturilor copilului, formelor de abuz precum şi efectele abuzului asupra dezvoltării copilului.

S-au purtat discuţii cu elevii de etnie romă, în vederea informării privind drepturile copilului, formele de abuz precum şi efectele abuzului asupra dezvoltării copilului.

De asemenea, elevii au fost informaţi cu privire la facilitarea accesului la educaţie prin existenţa locurilor special alocate romilor în învăţământul liceal şi universitar. În anul şcolar 2017-2018 există un număr de patru elevi romi care sunt în clasa a VIII-a la şcoala din Sălsig, respectiv cinci elevi la şcoala din Remetea Chioarului.

Au fost vizitate şcoala gimnazială din Sălsig, în care există 20 de elevi romi care aparţin învăţământului gimnazial, şi şcoala din cadrul comunităţii de romi care este frecventată de 33 de copii care aparţin învăţământului primar. Frecvenţa şcolară a elevilor de etnie romă este în procent de 90%. În localitatea Remetea Chioarului sunt 128 de elevi romi, din care 64 aparţin învăţământului primar, 36 elevi studiază în învăţământul gimnazial iar 28 sunt preşcolari.

În comunitatea de romi din Remetea Chioarului trăiesc aproximativ 310 persoane de etnie romă. La Primăria Remetea Chioarului sunt depuse 40 de dosare pentru acordarea de ajutor social. Comunităţile de romi sunt racordate la reţeaua de apă şi energie electrică. Un număr de aproximativ 30 de persoane de etnie romă sunt angajate la o firmă privată din municipiul Baia Mare.

Comunitatea de romi se ocupă şi cu meşteşugul împletiturilor de nuiele. În cadrul campaniei, s-a constat faptul că un număr de 10 elevi din învăţământul primar nu au ghiozdane. Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş va solicita ONG-urilor implicare şi sprijin în vederea obţinerii ghiozdanelor. Directorul şcolii din Remetea Chioarului a solicitat sprijin în vederea angajării unui psiholog şcolar dar şi a desfăşurării programului “A doua şansă”.

Inspectorul pe problemele romilor din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş a propus organizarea unei întâlniri cu părinţii elevilor de etnie romă, după terminarea sezonului de colectare a ciupercilor.