Noutăţi pentru cei 1.270 elevi de la liceul din Seini

Scris de Vasile Gherman, 10 septembrie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

O data cu începerea noului an şcolar, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini vine cu noutăţi notabile. Din acest an s-a înfiinţat o clasă de profesională cu profilul de technician agricol.

Unitatea se mai află în procedura de acreditare a altei clase de profesională cu profil mecanic. Liceul şi-a redeschis şi internatul unde vor fi cazaţi pentru început 15 elevi.

La Seini, noul an şcolar a început cu un număr de 1.270 elevi, sensibil în creştere faţă de anul trecut. „Ca noutate, din acest an avem o clasă de profesională, un lucru foarte bun. Profilul este de tehnician agricol şi urmează ca în această toamnă să demarăm procedura pentru a acredita o altă clasă de profesională, dar cu profilul de mecanic agricol. Avem foarte mulţi agenţi economici care ne-au solicitat acest profil. Elevii de la profesională fac cursuri trei ani. Spre deosebire de clasele de liceu, au două zile de practică săptămânal, în comparaţie cu ceilalţi care au numai o zi. Reînfiinţarea învăţământului profesional este cu atât mai necesară cu cât pe piaţa muncii se solicită tot mai mult persoane calificate într-o meserie. Având în zonă atâţia agenţi economici este un lucru extrem de bun pentru învăţământul profesional, deoarece elevii ar putea face şi practică la aceştia. Orice clasă profesională, probabil din anul al doilea de studiu, adică clasa a X-a, va merge pe dublă specializare: medicină veterinară şi tehnician agricol. La liceu deja avem clase care dintr-a X-a se duc pe dublă specializare. Să ştiţi că avem elevi care chiar sunt interesaţi pentru medicină veterinară şi pentru agricultură. Aceştia, pe viitor, poate se vor gândi să acceseze fonduri şi să-şi deschidă o afacere proprie, iar agricultura le oferă posibilitatea aceasta”, a spus prof. Doina Boitor, directorul Liceului tehnologic agricol „Alexiu Berinde” Seini.

În noul an şcolar, liceul îi întâmpină pe elevi cu o sală de sport reabilitată şi cu internatul redeschis după 20 de ani: „ În ultima perioadă s-a lucrat intens la reabilitarea sălii de sport, lucru posibil cu ajutorul primăriei, care a avut grijă de noi şi în acest an. După circa 30 de ani, vom avea o sală de sport foarte frumoasă în care elevii noştri îşi vor putea face orele de sport. De asemenea, lucrările pentru internat au ajuns la final. Astfel, după 20 de ani am reuşit să îl redeschidem şi în acest nou an şcolar avem un număr de 15 elevi care vor fi cazaţi aici. Ei provin de prin tot judeţul: Săpânţa, Crasna Vişeului etc. Şase camere de internat sunt reabilitate şi pregătite pentru a primi copiii. Fiecare cameră are baie proprie. În caz că vom mai avea solicitări de cazare, putem amenaja uşor încă cinci camere”, mai spune directoarea Doina Boitor.

V. Gherman

 

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.