Ghiozdanele pentru elevii claselor 0 oferite de Consiliul Judeţean au ajuns în cele 69 de unităţi administrativ-teritoriale din Maramureş

Scris de Lia Bradeanu, 08 septembrie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Luni, 11 septembrie, în prima zi a noului an şcolar 2017 – 2018, tuturor elevilor din clasa 0 domiciliaţi în unităţile administrativ-teritoriale maramureşene care au semnat protocolul cu instituţia Consiliului Judeţean li se va oferi ”Primul ghiozdan”.

Proiectul demarat la iniţiativa consilierului judeţean Liliana Moga a fost primit cu multă deschidere atât de aleşii judeţeni, cât şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi de cei ai administraţiilor locale.

Primarii Maramureşului au devenit parteneri în această frumoasă acţiune şi au acceptat să participe cu o cofinanţare de 10% din valoarea care a revenit fiecărui UAT, în funcţie de numărul copiilor înscrişi în clasa 0.

Totodată, ghiozdanele au fost achiziţionate luându-se în considerare numărul băieţilor, respectiv al fetiţelor care în acest an au fost înscrişi în clasa 0 în şcolile din Maramureş.

În şedinţa extraordinară desfăşurată luni, 28 august 2017, aleşii judeţeni au aprobat şi valoarea proiectului în sumă de 153.000 de lei, prin care un număr de aproximativ 2.175 de copii din mediul rural şi mediul urban vor beneficia de câte un ghiozdan echipat cu rechizitele necesare.

Proiectul încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean Maramureş şi UAT-uri are ca scop reducerea abandonului şcolar, iar valoarea unui ghiozdan echipat a fost estimată la 70 de lei inclusiv TVA. Fiecare ghiozdan are în componenţă penar, creioane colorate, creioane grafit, ascuţitoare, radieră, lipici solid, hârtie glasată, bloc mic de desen, acuarele, pensule, caiet cu pătrăţele şi un caiet tip I 24 file.

În cursul acestei săptămâni, comisia de recepţie şi distribuire către unităţile administrativ – teritoriale partenere a ghiozdanelor echipate s-a aflat în teritoriu, predarea fiind realizată în timp optim. Din comisie au făcut parte consilierii judeţeni Liliana Moga şi Rudolf Stauder, Cosmin Drulea, director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Dionisie Criste şi Mariana Cozma de la Direcţia Juridică şi Administraţie Publică, Ioan Buda şi Sorin Paşcu de la Direcţia Economică şi Patrimoniu.

Consilierul judeţean Liliana Moga, iniţiatoarea acestei acţiuni, a arătat că ”Primul ghiozdan” a fost proiectul ei de suflet, demarat în urmă cu patru ani. ”Pentru a ajunge la un asemenea nivel am avut nevoie de ajutorul colegilor din Consiliul Judeţean Maramureş, cărora doresc să le mulţumesc încă o dată pentru susţinere. Anul trecut l-am avut alături de mine în acest proiect şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, care mi-a dat asigurări că va susţine propunerea mea în plenul instituţiei judeţene, lucru care s-a şi realizat. Astăzi, o iniţiativă pornită firav, în câteva UAT-uri şi şcoli din Maramureş a ajuns să fie un proiect judeţean, cu implicarea Consiliului Judeţean, a Inspectoratului Şcolar şi a reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale. Sunt fericită că beneficiarii sunt cei mai mici dintre şcolari, cei care, luni, 11 septembrie, vor lua primul contact cu şcoala. A fost o promisiune pe care, alături de colegii mei şi alături de preşedintele Consiliului Judeţean am reuşit să o ducem cu bine la capăt”, a declarat consilierul judeţean Liliana Moga.

Cosmin Drulea, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, care a supervizat întreaga acţiune, a declarat că toate ghiozdanele au fost predate, conform protocolului încheiat, fiecărei administraţii locale partenere. Cu excepţia municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, unde astfel de proiecte au avut loc şi în anii trecuţi, a oraşului Borşa, care nu a reuşit să asigure cofinanţarea necesară de 10% din valoarea proiectului, existând o problemă cu conturile primăriei şi a comunelor Vişeu de Jos, Rozavlea, Rona Sus şi Petrova, care au ales să nu devină partenerii Consiliului Judeţean şi ai Inspectoratului Şcolar, toate celelalte 69 de UAT-uri din Maramureş vor oferi luni, 11 septembrie, câte un ghiozdan echipat cu rechizitele necesare copiilor din clasa 0.

”M-am bucurat să mă implic în acest proiect generos, un proiect care aduce o bucurie unui număr de aproape 2.200 de copii. A meritat efortul, oboseala, a meritat fiecare moment, deoarece mă gândesc la zâmbetul copiilor, care va fi cea mai frumoasă răsplată pentru fiecare dintre noi”, a declarat directorul de cabinet al preşedintelui CJ Maramureş, Cosmin Drulea.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.