Zile din ce în ce mai pline de evenimente

Scris de Dumitru Păcuraru, 06 ianuarie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

După câteva zile de refacere a forţelor, politica îşi recâştigă teritoriile aparent pierdute. Primele instituţii care ies la rampă, Guvernul şi CSM. Imediat după Anul Nou, unul dintre miniştri şi-a dat demisia. Ocazie pentru PSD de a discuta despre o posibilă restructurare a guvernului.

Actualul guvern are 24 de miniştri. Foarte mulţi în comparaţie cu alte ţări. Reducerea ministerelor la 16 sau 18 ar fi un semnal bun pentru un partid care s-a remarcat prin foarte multe măsuri populiste, dar şi printr-o încurajare a birocraţiei. Se înţelege că într-o coaliţie este nevoie de multe funcţii pentru a mulţumi pe cât mai mulţi. Stabilitatea politică se menţine printr-o cât mai generoasă împărţire de funcţii. Instabilitatea apare atunci când creşte numărul nemulţumiţilor. Actualul guvern se remarcă şi prin numărul foarte mare de secretari şi subsecretari de stat. Despre directori generali, şefi de direcţii, şefi de agenţii, membri în comisii şi comitete, în consilii de administraţie nici nu se poate vorbi. Este vorba de sute, poate mii de persoane. Aceste rotiţe fac legătura dintre funcţionarii de rând şi vârful puterii. Cetăţenii de rând nu intră în această horă dementă a birocraţiei. Ei sunt doar victime, contribuabili muţi, masă amorfă transformată în votanţi odată la patru ani.

Reducerea ministrelor ar fi un semnal, care nu ar reduce cu nimic nici birocraţia, nici taxele şi impozitele împovărătoare.

Prin aceste taxe, impozite şi fel de fel de plăţi practic salariatul de rând plăteşte către stat 70-80% din munca lui. Cu sau fără 6 sau 8 miniştri nu se face primăvară în stufoasa birocraţie românească.

Alt eveniment importat este legat de persoana preşedintelui. Klaus Iohannnis nu a căutat să-şi ascundă orientarea politică. S-a remarcat nu doar ca un critic al PSD-ALDE, ci ca un adevărat adversar politic. Nu miră pe nimeni că şi în dezbaterea pe legile justiţiei s-a situat pe altă poziţie decât majoritatea PSD-ALDE. Acuzat că îşi bazează puterea şi influenţa pe instituţiile de forţă, SRI, Parchetul General, DNA, preşedintele nu poate demonstra contrariul atâta vreme cât cere să se menţină vechile articole de lege prin care are atribuţia de a numi procurorul general, şeful DNA, directorul SRI. 

Garantul independenţei justiţiei este CSM. Se înţelege miza uriaşă privind alegerea preşedintelui acestui important mecanism democratic. Şedinţa de ieri i-a pus faţă în faţă pe preşedintele Iohannis şi pe ministrul Toader. Cine câştigă şefia CSM câştigă mai mult decât o redută în lupta dintre puterile statului, în confruntarea continuă dintre parlament, guvern şi preşedinţie, dintre putere şi opoziţie. CSM este un organism independent, dar toată lumea are opţiuni politice şi se comportă în consecinţă, luând decizii subiective în funcţie de simpatiile politice. Toţi sunt oameni, indiferent de statutul profesional.

În spatele unor declaraţii principiale se află interese politice. La şedinţa CSM preşedintele Iohannis nu avea cum să nu-şi exprime punctele de vedere cunoscute. Nu avea cum să aplaude majoritatea parlamentară. Ministrul Toader nu putea renunţa la poziţia sa exprimată public de câteva luni de zile.

Până la urmă conducerea CSM a fost aleasă de grupul care a întrunit mai multe voturi. Ca în parlament. Democraţia înseamnă aritmetică. La fel se va proceda şi în cazul restructurării guvernului. Va decide grupul care va întruni mai multe voturi. Dincolo de acest principiu elementar sunt dezbaterile înfocate, certurile fără sfârşit.