Un singur concurent

Scris de Dumitru Păcuraru, 07 ianuarie 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Cea mai râvnită poziţie rămâne o dorinţă îndepărtată. Actualul preşedinte este singurul candidat care şi-a anunţat cu fermitate intenţia de a se înscrie în cursa prezidenţială. Dreapta este însă divizată. Klaus Iohannis nu este susţinut deocamdată decât de PNL. Restul partidelor ezită. USR nu vede foarte clar ce ar avea de câştigat dacă ar susţine un preşedinte ca Iohannis. De asemenea, partidul lui Dacian Cioloş nu-şi găseşte în actualul preşedinte un partener de cursă lungă.

Aşadar, Klaus Iohannis aleargă de unul singur spre un al doilea mandat. A şi declarat că nu se teme de niciun contracandidat. Fără să o spună în mod direct, se referea la contracandidaţii din zona dreptei.
În tabăra stângii lucrurile sunt mai încurcate decât în urmă cu ultimele două scrutine prezidenţiale. Dacă în 2009 nu exista niciun dubiu că Mircea Geoană era candidatul PSD, dacă în 2014 Victor Ponta era rugat să se înscrie în cursa pentru preşedinţie, evident după spargerea USL, iată că în 2019 stânga este nehotărâtă.

Liviu Dragnea ar vrea, dar are probleme juridice. Tăriceanu şi-ar dori să ajungă candidat prezidenţial, dar să fie susţinut de PSD încă din primul tur.
Cum stânga nu a câştigat niciun mandat prezidenţial de la Ion Iliescu încoace, şi asta se întâmpla în anul 2000, Victor Ponta lansează teza alegerii unui candidat al stângii ceva mai liberal. I se pare că Gabriela Firea ar putea fi un candidat cu şanse.

Problema este că primarul general al Capitalei a intrat 1ntr-un război pe faţă cu Liviu Dragnea. Aşadar, nicio şansă să fie susţinută de PSD atâta vreme cât este condus de Liviu Dragnea. Soluţia este înlăturarea lui Dragnea.
Victor Ponta, în fruntea noului său partid, lucrează în acest sens. Deocamdată este singur. Călin Popescu Tăriceanu rămâne fidel PSD-ului. Singur nu are nicio şansă.

A face un pas către Pro România este foarte riscant. Ar însemna o a doua trădare, după ruperea PNL.
Klaus Iohannis are dreptate să afirme că nu se teme de niciun candidat. Nu există niciun candidat anunţat. Sunt doar presupuneri. Se presupune că Dacian Cioloş va candida. Se presupune că USR va avea un candidat propriu. Se presupune că Liviu Dragnea va candida. Se presupune că Tăriceanu va candida.

Acest lucru arată cât de învrăjbită este clasa politică, cât de risipite sunt formaţiunile politice. Nu le poate aduna nimic la un loc. În acelaşi timp nu au nici un program care să le unească. Populismul a pus stăpânire şi pe dreapta şi pe stânga. Practic, Iohannis nu are niciun program. PSD bâjbâie între un populism bazat pe majorarea salariilor şi pensiilor şi o încercare destul de jalnică de a stoarce bani de la multinaţionale.

Rămâne în actualitate problema sistemului juridic, însă fără să se facă paşi decisivi într-o direcţie sau alta. Nici nu ştim dacă tema ar fi atât de intens dezbătută dacă nu ar fi la mijloc dosarele penale personale ale liderilor PSD şi ALDE.
Adevărul este că toţi politicienii din toate partidele sunt interesaţi în schimbarea modului în care s-a făcut justiţie în perioada protocoalelor cu SRI, dar lasă PSD să-şi rupă singur gâtul.

Klaus Iohannis speculează indeciziile blocului de stânga şi încearcă să puncteze. Singur în cursă nu are prea mult spor, dar simte că nu va trece prea mult timp şi îşi vor face apariţia pretendenţii. Şi cam toţi se vor năpusti asupra lui.