Un program fără finalitate

Scris de Dumitru Păcuraru, 10 august 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Orice program de guvernare cât de cât raţional are o finalitate la vedere. De exemplu programul CDR din 1996 avea drept scop final stoparea pierderilor din intreprinderile de stat şi în subsidiar restituirea proprietăţilor. Programul lui Traian Băsescu era de ordin justiţiar, stoparea corupţiei. Finalitatea o vedem sub forma unei noi metode de stoarcere a bugetului de către reprezentanţii instituţiilor de forţă. Sloganele de tipul “Să trăiţi bine” sau “România lucrului bine făcut” nu se pun.

Programul PSD avea un scop aparent precis: creşterea veniturilor, un pas mare spre prosperitate. De ce programul catalogat de preşedintele Iohannis foarte ambiţios nu se susţine ca program de ţară? Ce îi lipseşte?

Chiar şi declarativ programul PSD este o jumătate de program. El nu se adresează decât unei singure categorii sociale, a bugetarilor. S-a spus că o creştere semnificativă a salariilor va aduce românii acasă din străinătate. Această ţintă nu poate fi atinsă atâta vreme cât sectorul privat este din ce în ce mai strâmtorat, stors de vlagă, muls şi de ultimul bănuţ ca să îngraşe bugetul. Se munceşte ca să se poată onora pensiile speciale, pentru indemnizaţii speciale, pentru salarii de stat de mii de euro.

PSD nu are curajul să taie niciun privilegiu. De aceea nu poate fi vorba despre o reformă adevărată, despre un program de guvernare propriu-zis. Totul este o improvizaţie. Dacă merge bine, dacă nu merge tot bine dacă nu pierd voturile populaţiei care depinde de stat.

Dacă se dorea cu adevărat aducerea românilor din străinătate se umbla la îmbunătăţirea mediului de afaceri. Lucrurile par simple. Creşterea salariilor în economia reală depinde de modul în care sunt gândite proiectele de investiţii. Atâta vreme cât sumele alocate pentru munca vie sunt mici, investiţiile, oricât de mari ar fi, nu vor atrage forţă de muncă. Majoritatea şantierelor sunt goale, muncitorii preferă să plece din ţară pentru că nu pot fi plătiţi la echivalentul din străinătate. Munca reală este supraimpozitată.

Ministrul Muncii nici din greşeală nu vorbeşte despre munca din privat. Zi de zi promite creşteri de salarii din aparatul de stat, a pensiilor, a indemnizaţiilor de stat. Pentru guvernul PSD-ALDE nu există economie reală. Prin urmare, programul său pompos nu are cum să aibă finalitate.

Despre PSD s-a tot spus că este atât de sudat încât nimic nu-l poate sparge în bucăţi. Se ştie că are un bazin electoral stabil pe care prin soluţii guvernamentale şi-l conservă şi-n vreme de criză şi în vreme de creştere economică şi prosperitate. De aceea Liviu Dragnea îşi permite să experimenteze, cu ochii fixaţi la cele 40 de procente pe care vrea să le conserve cu orice preţ.

Lipsa unui program alternativ din partea PNL sau a altui partid, lasă câmp deschis coaliţiei PSD-ALDE pentru orice soluţie aberantă. După alegerea unui nou lider, PNL nu şi-a  întărit poziţia pe scena politică, nu se face remarcat ca o forţă politică revitalizată. USR, aşa cum s-a bănuit încă de la început, rămâne un club, cu persanaje valoroase în sine, dar împreună nu sunt altveca decât un public adunat la un carnaval. Băsescu nu trage după el PMP-ul, iar UDMR se lasă folosit de PSD-ALDE ca o siguranţă pentru majoritatea parlamentară.

Se poate spune că nu PSD este un partid puternic, nu coaliţia PSD-ALDE este o construcţie politică de nezdruncinat, ci restul partidelor sunt mici şi neputincioase. Din această cauză PSD nu îndrăzneşte să se atingă pe instituţiile de forţă, nu “demilitarizează“ deciziile, iar instituţiile de forţă simt că atâta vreme cât tolerează PSD le vor fi asigurate privilegiile. Ca voinţă politică, PSD este o formaţiune politică la nivelul unui partid de buzunar.