Un fel de grevă regală

Scris de Dumitru Păcuraru, 06 iulie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În schimb exista în epoca năstruşnicului rege Carol al II-lea un echivalent al „statului paralel”. Avea un nume blând, aproape o alintare: „statul intim”.
Dar să ne întoarcem la zilele noastre. Dacă preşedintele refuză să dea drumul la legi, nici partea adversă, PSD-ALDE, nu este mai puţin îngăduitoare.

La presiune se răspunde cu presiune. S-a creat o situaţie cu totul specială. Nici nu mai poate fi vorba despre o cât de mică reconciliere. Se va merge până la capăt, capătul însemnând suspendarea preşedintelui Iohannis sau arestarea lui Liviu Dragnea. În cel mai bun caz punctul final ar putea însemna viitoarele alegeri prezidenţiale.

Nu ştim dacă are vreo importanţă felul în care arată Codul penal şi Codul de procedură penală. Preşedintele este decis să conteste tot ce vine de la actuala majoritate parlamentară. Dragnea, pe de altă parte, este decis să afirme că preşedintele nu respectă Constituţia.

Ce mai încape între aceste două limite înguste? O criză cât România de mare. Criza morală s-a instalat încă din prima zi de după alegeri. Criza economică pândeşte la fiecare colţ. Cum este foarte clar că starea de tensiune din ţară se datorează celor două blocuri politice, în mod normal ar trebui să apară a treia forţă. Ca în povestea cu cei doi care se bat şi câştigă al treilea.

De unde s-ar putea ivi a treia forţă sau a treia cale? Din societatea civilă, însă şi ea este prinsă în actuala confruntare. Forţând puţin nota, s-ar putea spune că Dacian Cioloş stă oarecum în expectativă. Se lansează în atacuri la adresa PSD, dar nu apără cu înflăcărare poziţia preşedintelui.

Un sprijin pentru o parte sau alta ar putea veni din străinătate. La prima vedere, prin preluarea unor frânturi din comunicate ale diferitelor instituţii internaţionale, gruparea preşedintelui pare să fie în avantaj.

Încă din primii ani de după 1989 dreapta, precum şi societatea civilă din jurul ei, a beneficiat de o susţinere mediatică şi instituţională la nivel european.
Actualul PSD a preluat de la vechiul FSN din mers imunitatea la critica principială venită de afară.

Prin urmare PSD nu va ţine seama nici de ce spune Comisia Europeană, nici de Comisia de la Veneţia sau de avertismentele destul de şablonarde de la ambasade sau de la Casa Albă.

Opoziţia, la fel ca preşedintele, pot folosi în argumentele anti-PSD aceste comunicate, însă ele nu le asigură victoria. Soluţia se află tot în interior şi ea se numeşte majoritate parlamentară.

Obţinută prin negocieri sau alegeri, singurul lucru care contează este exact acea majoritate pe care preşedintele a numit-o „dictatura majorităţii”. Dar râvnita „dictatură a majorităţii”, în realitate ea fiind chintesenţa democraţiei, nu se obţine printr-o grevă. Fie ea chiar şi cu iz de superioară regalitate.