Trădare la vârful PSD

Scris de Mihai Sălceanu, 12 iunie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

    Cea mai gravă acuzaţie care i se poate aduce unui prim ministru este că ascultă ordinele „din altă parte”. Gabriela Firea se transformă într-o fiară, într-un animal politic pe cât de blând la suprafaţă, pe atât de fioros înăuntru.

    Declaraţia sa că premierul Grindeanu ascultă ordinele din altă parte decât de la liderii coaliţiei PSD-ALDE, că are alţi stăpâni politici decât Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, este cea mai gravă acuzaţie care i s-a adus unui premier român din 1990 încoace.

    Este o acuzaţie la fel de gravă ca şi când i-ai acuza pe directorii SRI şi SIE că ascultă ordinele de la o putere străină, ca şi când l-ai acuza pe Klaus Iohannis că este agent străin. Este la fel de grav ca şi când i-ai acuza pe liderii UDMR că primesc ordine de la Budapesta.

    Întrebarea fundamentală este dacă afirmaţia primarului general avea girul preşedintelui Liviu Dragnea. Important de ştiut este dacă asemenea discuţii au loc între apropiaţii lui Liviu Dragnea şi dacă şi preşedintele ALDE are aceeaşi impresie despre premierul Sorin Grindeanu.

    Aluzia este transparentă. Firea face trimitere la o presupusă înţelegere între premierul Grindeanu şi preşedintele Klaus Iohannis. Scenariile sunt simple. PSD îi retrage sprijinul politic premierului care ascultă ordinele din altă parte şi guvernul cade. Grindeanu în fruntea unui grup de parlamentari formează un partid şi intră în alianţă cu partidele pro-Iohannis.

    Următorul scenariu: PSD îi retrage sprijinul politic lui Grindeanu, PSD nu se rupe, majoritatea PSD-ALDE propune un alt premier şi din punct de vedere politic nu se schimbă nimic. În acest din urmă caz se demonstrează că Gabriela Firea nu avea dreptate, că Sorin Grindeanu nu şi-a format un grup de susţinători care se ridică împotriva actualei conduceri a PSD, special împotriva lui Liviu Dragnea.

    După afirmaţiile Gabrielei Firea se poate vorbi despre un scandal adevărat în PSD. De acum înainte nu mai este vorba despre presupuneri. Cel mai popular lider al PSD, primarul Capitalei, a dat cu parul, fără menajamente. L-a lovit pe premier în moalele capului.

L-a acuzat fără ocoliş de trădare. Iar când trădarea ajunge la vârful unui partid nu mai există cale de întoarcere. Cineva trebuie să învingă. Cineva trebuie să piardă bătălia pentru putere. Pe de o parte îl avem pe liderul partidului înconjurat de susţinătorii săi cunoscuţi, pe de altă parte îl avem pe premierul Grindeanu şi susţinătorii săi nevăzuţi, aflaţi în umbră. Se vor confrunta pe faţă aceste presupuse tabere?

     Un alt scenariu ţine de abilitatea lui Liviu Dragnea. El are ocazia să arate că este un lider care adună, un preşedinte care împacă părţile aflate în conflict. Dacă nu îi dă dreptate Gabrielei Firea îi mai taie ceva din anvergura aripilor pe care şi le deschide periculos de mult chiar şi pentru liderul partidului.

Foarte activa primăriţă îl depăşeşte în sondaje pe Liviu Dragnea, se vorbeşte despre ea ca despre o posibilă viitoare şefă a PSD, ca despre un viitor candidat prezidenţial. Acest lucru s-ar putea să-l deranjeze pe Liviu Dragnea şi atunci el va recurge la judecata rabinului, dând dreptate şi lui Grindeanu şi Gabrielei Firea.

    Pe de altă parte, scandalul din PSD pune în umbră vizita preşedintelui Iohannis în SUA.