Solemnitate rece, distantă, cu lovituri indirecte

Scris de Dumitru Păcuraru, 29 noiembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Un artist din Oradea a avut un mare succes internaţional punând într-o cameră un lup şi o căprioară. Nu erau dresaţi, dar nu s-a întâmplat nicio dramă. Obişnut să atace numai în mijlocul naturii, lupul nu s-a atins de căprioară.

La Palatul Parlamentului a avut loc o şedinţă solemnă. Contrar uzanţelor, preşedintele României nu a fost aşteptat afară, la intrarea în Parlament. Odată intrat în sală a dat mâna cu preşedintele Senatului, nu însă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor. S-au ignorat reciproc, la fel ca lupul şi căprioara din povestea artistică a lui Mircea Cantor.

Dar să ne întoarcem la discursurile din Parlament dedicate Centenarului României.
După câteva fraze convenţionale, Klaus Iohannis a scos tunurile şi le-a pus pe guvern, pe adversarii lui. A vorbit despre „cei care o conduc”, evident neincluzându-se şi pe el în arhitectura puterii. În sfârşit, evenimentul de acum o sută de ani a trecut în plan secund.

Perdaful tras majorităţii PSD-ALDE a fost răsplătit cu aplauze din partea opoziţiei abia la sfârşitul discursului.
Se ştie că preşedintele Iohannis nu este un mare orator. Dar pentru un moment solemn discursul lui a fost foarte deplasat.

O dată la o sută de ani, şeful statului trebuie să privească istoria ţării în ansamblul ei. Preşedintele unei ţări, şeful statului, este responsabil în primul rând cu cultul eroilor, este o piesă importantă în construcţia simbolică a unei ţări.
Un discurs la fel de fad a rostit şi preşedintele Senatului. Fiecare cu ce-l doare.

Călin Popescu Tăriceanu s-a oprit la partea cu libertatea de expresie, cu drepturile şi libertăţile consfinţite în Declaraţia de la Alba Iulia. Nu a pronunţat corect nici măcar „credenţionalele”, spunându-le „credenţiale”. Însoţit de căscăturile asistenţei, discursul lui nu l-ar fi emoţionat pe Ion I. C. Brătianu.

Liviu Dragnea s-a remarcat rostind o listă lungă a celor prezenţi la şedinţa solemnă dedicată Marii Unirii. Spre deosebire de cei care au vorbit înaintea lui, omul numărul trei din stat i-a salutat şi pe românii de dincolo de Prut. A schiţat şi o schemă a ţintelor următoare, intrarea în Schengen, adoptarea monedei euro, dar a făcut apel şi la unitate, cerând să se înceteze războiul româno-român.

Discursul lui a fost un fel de scrisoare deschisă adresată direct preşedintelui Klaus Iohannis. Ca elev, după acest discurs Liviu Dragnea ar fi primit o notă mare din partea unei învăţătoare emotive.
Întotdeauna este loc pentru mai mult. Premierul Viorica Dăncilă a găsit persoane în plus în sală faţă de cele pe care le-au salutat antevorbitorii. De exemplu l-a salutat pe preşedintele Consiliului Legislativ şi pe preşedintele Academiei.

A fost singura vorbitoare care a salutat opoziţia şi a felicitat PNL pentru ce a făcut în 1918. Nimeni nu a pomenit nimic despre rolul PNR, al personalităţilor din Transilvania, Crişana şi Banat.
Viorica Dăncilă a mers şi mai departe: a invocat principiul liberal „Prin noi înşine”.
Ca şi arie de cuprindere, discursul premierului Dăncilă a depăşit discursurile primilor oameni în stat. A vorbit până şi despre drepturile minorităţilor.

A fost singura vorbitoare întreruptă de aplauze.
Pe parcurs discursul ei a avut pasaje încărcate de emoţie, dar mai spre sfârşit a fost cam populist şi găunos, plin de lucruri comune.
În mod semnificativ, al cincilea discurs a fost rostit de principesa Margareta, custodele Coroanei României. Scurt, la obiect, scoţând în evidenţă rolul Coroanei, al familiei regale a României.

Partidelor li s-a acordat câte şapte minute. Şapte minute pentru a cuprinde o sută de ani de istorie.
Un discurs politic în adevăratul sens al cuvântului a fost cel rostit de Varujan Vosganian, poetul şi politicianul, dar şi oratorul, şi-au dat mâna în mod fericit.