Singura soluţie: spargerea coaliţiei

Scris de Dumitru Păcuraru, 29 iunie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

După moţiune, mai rău ca în proverbul „chepeneag după ploaie”. Nimeni nu a învăţat nimic. În plin dezastru, când se profila un eşec de proporţii, Ludovic Orban, total necenzurat, anunţa senin că la toamnă pregăteşte altă moţiune. Logic era să declare că pregăteşte un program de guvernare, că face un guvern din umbră, că demarează negocierile cu partidele de dreapta pentru dărâmarea guvernului de stânga.

După fiecare confuntare politică directă – iar o moţiune de cenzură este o acţiune politică de primă importanţă – ca după un meci de box, se decide un învins şi un învingător. Coaliţia majoritară nu numai că a înregistrat o victorie la scor, ci a reuşit să umilească opoziţia.

Se presupune că orice guvern se erodează. Într-un an şi jumătate, Ludovic Orban le-a oferit celor două partide, posibilitatea să demonstreze că sunt unite, că între ele nu există fisuri care să pună în pericol majoritatea parlamentară.

UDMR s-a dovedit loială respectând protocolul de colaborare parlamentară. Mai mult, a criticat modul în care a fost pregătită moţiunea arătând că PNL nu are niciun program, pe scurt că nu este pregătit pentru preluarea guvernării. Ceva mai rău nu se poate spune despre un partid.

Deşi nu merita, guvernul a ieşit cu fruntea sus. Premierului Dăncilă i s-a oferit ocazia să prezinte nişte cifre care înfrumuseţează guvernarea PSD-ALDE. Creştere economică, creşteri de salarii şi pensii,  adoptarea câtorva legi importante, sunt ca nişte diademe electorale aşezate pe fruntea guvernului.

Opziţia a arătat greşelile pe care le-au făcut cele trei guverne, dar nu a oferit nicio soluţie. Punctul forte rămân modificările la legile justiţiei, la codurile de procedură penală. Dincolo de asta opoziţia nu poate trece. Liviu Dragnea rămâne în continuare reduta pe care opoziţia ţine să o dărâme. Lupta politică s-a personalizat. Radicalizarea celor două tabere este la fel de aprigă în parlament şi în stradă.

    Percepţia generală este că în stradă câştigă opoziţia. Oricât de puţini sau mulţi ar fi, cei care ies în stradă sunt consideraţi reprezentanţi ai poporului. Protestanţii sunt poporul. Aici PNL şi USR înregistrează un avans faţă de PSD şi ALDE. Prin urmare, se impune intensificarea protestelor.  :i aici, dacă s-ar reuşi depăşirea sloganelor şi s-ar trece la schiţarea unui program, aşa cum s-a făcut în timpul protestelor din Piaţa Universităţii, rezultatele ar fi altele.

După moţiunea de cenzură eşuată, ţinând seama de relaţiile strânse între PSD, ALDE şi UDMR, partide decise să susţină guvernul Dăncilă, dacă preşedintele Iohannis doreşte un guvern de altă coloratură politică, acest lucru nu se poate face prin mijloace parlamentare. Prin urmare se apelează la alte mijloace. O soluţie deja verificată este deschiderea unui dosar penal la adresa premierului. Un astfel de dosar există. DIICOT a început urmărirea penală împotriva premierului Dăncilă pentru înaltă trădare. Este vorba despre vizita în Israel şi despre mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, la propunerea SUA.

Cu sau fără proteste, prin mijloace parlamentare sau prin dosare penale, singura modalitate de schimbare a guvernului de stânga cu unul de dreapta este spargerea coaliţiei PSD-ALDE. În rest nu sunt decât zbateri inutile, un râzboi de uzură păgubos pentru toată lumea.